Social Media

SPORT

Viitorul Însurăței – Suporter Club Brăila, 0-12

Publicat

în

• ultimul amical din perioada precompetițională pentru ambele formații
 
Una dintre cele mai active formații pe piața transferurilor din această iarnă, Suporter Club Brăila, a încheiat perioada precompetițională cu un amical la Viitorul Însurăței.
Meciul s-a încheiat cu un scor fluviu, 12-0, în favorea elevilor lui Dragoș Trofin.
După cum o arată și scorul, partida a fost la discreția echipei brăilene care la pauză a condus cu 8-0.
Pentru Suporter Club au marcat: Fătu (min. 1, 8, 12, 41), Caplea (min. 10, 14, 25), Aniculăesei (min. 45), Cazan (min. 55, 62 din penalty, 80), Grama (min. 87).
“Eu le mulțumesc celor de la Însurăței că au vrut să joace cu noi, iar din punct de vedere al suprafeței de joc a fost una impecabilă. A fost ultimul meci înainte de reluarea Ligii a IV-a, iar concluzia este că am făcut achiziții foarte bune, mă refer la frații Șchiopu, la Sîrbu, Munteanu. Sunt jucători talentați care au ridicat nivelul valoric al echipei. A fost un joc bun, bine pregătit, un test util înaintea meciului cu Daous Dava Brăila din etapa a 13-a a Ligii a IV-a”, ne-a declarat antrenorul Dragoș Trofin.
Suporter Club Brăila: Păun – Topciu, Moise, Frățilă, Aurică – Caplea, Straua, S. Șchiopu, Aniculăesei – Fătu, Sîrbu. Au mai jucat: Munteanu, Cazan, Habib Woualid, Garcef, Dedu, Scarlat, Grama, Tătaru, Barbu.
Viitorul Însurăţei
înfrângere
0-12

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile