Social Media

LOCAL

VIDEO | Perchezții într-un dosar de trafic de persoane, proxenetism, acces ilegal la un sistem informatic și infleunțarea declarațiilor

Publicat

în

Astăzi, 16 octombrie, polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brăila, au efectuat trei percheziții domiciliare, în municipiul Brăila, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism, acces ilegal la un sistem informatic și influențarea declarațiilor.
Cercetările efectuate au relevat că, în perioada octombrie 2023 – octombrie 2024, o persoană, de 34 de ani, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a unei alte persoane, de 27 de ani (cu multiple tentative de suicid, diagnosticată cu afecțiuni psihice, exploatată sexual și într-o perioadă anterioară, consumatoare de droguri) ar fi recrutat-o, adăpostit-o și transportat-o în mai multe județe, printre care Brăila, Galați, Buzău, Vrancea, Bacău, Tulcea, Constanța și Ilfov, precum și în municipiul București, în scopul exploatării prin practicarea prostituției.  
Persoana cercetată și-ar fi însușit aproape în integralitate foloasele materiale obținute de victimă.
 De asemenea, în luna mai 2024, aceeași persoană ar fi accesat, în mod ilegal, telefonul mobil aparținând unei rude a victimei și ar fi transferat în telefonul său mai multe date, conversații, fișiere audio și numere de telefon ale unor persoane implicate în extragerea victimei din mediul de exploatare.
Ulterior, folosind informațiile astfel obținute, ar fi încercat printr-un comportament intimidant să determine un martor să dea declarații mincinoase în favoarea sa.
Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila.
Acțiunea beneficiază de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila.
Pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile