Social Media

ECONOMIC

Un pas spre civilizație: măturat mecanizat în Brăila

Publicat

în

• patru utilaje, două de capacitate mică și două de capacitate mare acționează în Brăila, aduse de firma ”Polaris” • acestea asigură salubrizarea stradală pe  bulevardele Independenţei, Cuza şi Dorobanţi, dar și pe Calea Galaţi, Calea Călăraşilor şi Șos. Buzăului
 
De luna trecută, patru utilaje, de capacităţi diferite, sunt folosite la aspirarea prafului şi frunzelor de pe trotuare, în locurile de joacă pentru copii cu tartan,  pe  carosabilele  asfaltate, şi, foarte important, pe aleile înguste. Aceste utilaje aparţinând firmei “Polaris” din Constanţa lucrează îndeosebi ziua, când vizibilitatea este maximă, dar pot fi folosite şi noaptea.
“Important este şi faptul că odată cu colectarea prafului şi frunzelor, are loc şi stropirea zonei de lucru. Iar unde sunt parcări auto, mereu ocupate, în general nu  se intră cu amintitele utilaje, doarece ar stânjeni ritmul şi suprafaţa de lucru a acestora”, a precizat Dumitru Munteanu, directorul Serviciului de Utilitate Publică, Administrare și Gospodărire Locală (SUPAGL) din cadrul Primăriei Brăila. Acesta a menționat şi zonele unde se acţionează cu respectivele utilaje: bulevardele Independenţei, Cuza şi Dorobanţi, dar și Calea Galaţi, Calea Călăraşilor şi Șos. Buzăului. Interesant este şi faptul că măturatul mecanic alternează cu cel manual (câte o zi în fiecare caz), iar după trei zile se revine în acelaşi loc de plecare.
 
Avantajele nete ale salubrizării mecanizate
Căutând să aflăm ce randamente şi avantaje au amintitele utilaje, ele diferă în funcţie de mărimea, gabaritul şi puterea fiecăruia. De exemplu, cele mici au  o viteză de lucru de 3 km/oră, lăţimea de lucru de 1,5 metri; aspiră şi stropesc concomitent zona de lucru (4500 mp în două ore, respectiv 22.500mp/schimb; faţă de 7000 mp/zi cât poate mătura un salubrist). Deci, un avantaj net privind productivitatea muncii și înlocuirea forţei de muncă manuale sau redirecţionarea acesteia. “Măturătorul” dispune de un rezervor cu apă de 360 litri şi un buncăr de 150 kg pentru frunze.  Cât priveşte cele două utilaje mari, ele au o lăţime de lucru de 2,4 metri, fiind direcționate îndeosebi pe Șos. Buzăului şi Calea Galaţi.
Şi astfel, cu asemenea dotări şi investiţii, mai facem un pas spre civilizaţie şi confort urban, prin curăţenie şi reducerea gradului de poluare. Dar, de ce să nu o spunem: oricâte utilaje specifice am avea, hotărâtoare rămân atitudinea, implicarea şi dorinţa brăilenilor de avea un oraş curat şi bine gospodărit. Cum nu trebuie uitat de  necesitatea intervenţiilor ferme, cu putere de exemplu, prin amenzi şi nu numai, din partea autorităţilor locale, acolo unde sunt ignorate şi neglijate regulile bunului simţ.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile