Social Media

SPORT

Suporter Club a pierdut cu 4-1 amicalul cu Progresul Isaccea

Publicat

în

• la pauză a fost 3-0 pentru gazde • echipa brăileană a irosit multe ocazii mari de gol
 
După o nouă săptămână de pregătire, Suporter Club a disputat un nou amical, și de data aceasta tot în deplasare, la Progresul Isaccea, formație aflată pe locul al treilea în Liga a IV-a din județul Tulcea.
Meciul a avut o primă repriză controlată de echipa gazdă, a fost 3-0 la pauză și o a doua echilibrată, încheiată la egalitate, 1-1. Însă în final, Progresul Isaccea s-a impus cu 4-1, dar scorul nu reflectă realitatea din teren, pentru că Suporter Club a ratat câteva mari ocazii de a înscrie, deși a fost lipsită de Fătu, căpitanul echipei, cel care practic este și antrenorul din teren.
Începutul meciului a fost unul de infarct pentru echipa brăileană, care în primele 12 minute a primit trei goluri, pe tot atâtea greșeli individuale. Ene (min. 2) a deschis scorul, apoi același jucător a realizat “dubla” în minutul 9, iar Chirilă a marcat pentru 3-0 în minutul 12.
Jocul s-a echilibrat și Suporter Club Brăila a irosit două mari ocazii de a înscrie prin Cazan, iar la pauză a fost 3-0 pentru Progresul Isaccea.
Caplea și Sârbu și-au trecut și ei numele pe lista ratărilor, iar gazdele s-au desprins la 4-0 în minutul 52, după golul semnat de Dragomir. Tătaru a marcat golul de onoare al formației brăilene, în minutul 83.
Suporter Club Brăila: Păun – Marian Munteanu, Frățilă, Moise, Barbu – Straua, Scarlat, Sârbu, Topciu – Cazan, Aurică. Au mai jucat Marius Munteanu, Tătaru, Caplea, Aniculăesei, Garcef.
Suporter Club Brăila
înfrângere
4-1

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile