Social Media

LOCAL

Scandal cu pumni la Victoria

Publicat

în

• un conflict izbucnit pe fondul unor neînțelegeri a degenerat într-o scenă de violență, în comuna Victoria • un bărbat de 35 de ani a fost reținut de polițiști după ce și-a lovit consăteanul, provocându-i răni vizibile
 
Nu s-au înțeles la vorbă, așa că au trecut la pumni. Un bărbat de 35 de ani din comuna Victoria, județul Brăila, a fost reținut de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Viziru, în data de 7 mai,  sub acuzația de lovire sau alte violențe. Măsura a fost luată în urma unui incident petrecut pe 4 aprilie, în jurul orei 12:30, când individul ar fi agresat un bărbat de 48 de ani, tot din localitate.
Potrivit anchetatorilor, conflictul a izbucnit pe fondul unor neînțelegeri între cei doi, degenerând rapid într-o altercație fizică. Agresorul ar fi aplicat multiple lovituri victimei, provocându-i leziuni la nivelul mâinilor și al corpului, fapte confirmate de probatoriul administrat până în acest moment.
După o noapte petrecută în arest, în cursul zilei de 8 mai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus plasarea bărbatului sub control judiciar, urmând ca cercetările să continue sub această măsură preventivă.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile