Social Media

SPORT

Sâmbătă, 5 aprilie, avem etapă în Liga a III-a

Publicat

în

• Dacia Unirea joacă în deplasare la Viitorul Onești • meciul începe la ora 17:00
 
Sâmbătă, 5 aprilie, în turneul play-out al Ligii a III-a, se dispută meciurile din runda a 3-a, etapă în care Dacia Unirea joacă, de la ora 17:00, în deplasare la Viitorul Onești, un meci între două vecine de clasament. Ambele au câte 17 puncte, însă după criteriul golaverajului formația brăileană ocupă locul al 4-lea iar echipa gazdă de astăzi se află pe poziția a 5-a.
Dacia Unirea, sub comanda lui Adrian Baldovin, a câștigat cu 3-1 în etapa trecută partida cu CSM Adjud iar atmosfera din tabăra brăileană este bună, astfel că se speră într-un rezultat pozitiv.
“Am câștigat partida cu CSM Adjud dar acum ne așteaptă un alt joc dificil, în deplasare la Onești. Suntem într-un moment bun și sper să repetăm jocul bun pe care l-am făcut cu o săptămână în urmă și să obținem un rezultat pozitiv”, ne-a declarat antrenorul Adrian Baldovin.
În sezonul regulat, Viitorul Onești s-a impus cu 2-1 pe teren propriu, iar în retur jocul de la Șuțești s-a încheiat nedecis, 2-2.
Tot sâmbătă, CSM Adjud joacă pe teren propriu cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile