Social Media

ADMINISTRAȚIE

Primarul din Viziru, în stare de incompatibilitate

Publicat

în

• în perioada iulie 2021 – mai 2022, primărița Măcrineanu Ana Cornelia a exercitat  simultan cu funcția de primar și funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale • de asemenea, în aprilie 2024, Agenția Națională de Integritate a constatat și conflictul de interese administrativ în cazul edilului din Viziru
 
Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate în cazul  primarului  Comunei Viziru, județul Brăila, Măcrineanu Ana Cornelia.
Potrivit datelor transmise de ANI, primarul s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 8 iulie 2021 – 3 mai 2022, întrucât simultan cu funcția de primar a exercitat și funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale.
Astfel, persoana evaluată a încălcat prevederile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003. ”De asemenea, menționăm faptul că la data de 30 aprilie 2024, Agenția Națională de Integritate a constatat și conflictul de interese administrativ în cazul lui MĂCRINEANU ANA CORNELIA, întrucât, în exercitarea mandatului de primar, deși avea un interes de natură patrimonială, a emis și semnat  în luna martie 2023, o Dispoziție privind acordarea unor angajați din aparatul de specialitate al primarului a unei sume de bani, sumă de care a beneficiat și persoana evaluată. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019”, se mai precizează în informarea de la ANI.
Redactorii ”Obiectiv” au încercat să ia legătura telefonic cu primarul Măcrineanu, pentru a obține un punct de vedere cu privire la acuzațiile aduse de ANI, însă aceasta nu a răspuns.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile