Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

Noaptea Cercetătorilor Europeni, un succes

Publicat

în

• aflat deja la a doua ediție, organizatorii evenimentului la nivel local au fost Colegiul Național Gh. M. Murgoci, Inspectoratul Școlar Județean, Primăria Municipiului Brăila, Școala Gimnazială Mihai Viteazul și Colegiul Național Nicolae Iorga • evenimentul este organizat în 26 țări, în peste 400 de orașe europene, urmărind impactul pe care îl au realizările din domeniul științei și al artei asupra publicului larg
 
Vineri, 27 septembrie 2024,  porțile Colegiului Național  Gh. M. Murgoci s-au deschis pentru o mare demonstrație a spiritului creativ,  Noaptea Cercetătorilor  Europeni, activitate  înscrisă în seria evenimentelor Marie Skłodowska-Curie, care arată publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă și surprinzătoare  poate fi munca de explorare.
Acest eveniment, desfășurat în majoritatea țărilor europene în ultima zi din luna septembrie,  a fost  inițiat în 2005, aducând laolaltă, într-un număr foarte mare, pe cei pasionați de știință, aproximativ. 1,5 milioane anual, tineri dornici să se facă cunoscuți prin diverse forme: expoziții, experimente, jocuri, concursuri, prezentări interactive, conferințe, filme etc.
În anul acesta evenimentul este organizat în 26 țări, în peste 400 de orașe europene, urmărind impactul pe care îl au realizările din domeniul științei și al artei asupra publicului larg.
Organizatorii evenimentului la nivel local au fost Colegiul Național Gh. M. Murgoci, Inspectoratul Școlar Județean, Primăria Municipiului Brăila, Școala Gimnazială Mihai Viteazul și Colegiul Național Nicolae Iorga. Parteneriatul a funcționat în sensul identificării ariilor de interes pentru elevi, precum și în cel asigurării resurselor materiale pentru buna desfășurare a proiectului.
Diversitatea formulelor  sub care a apărut lumea științei în viziunea participanților la acest proiect în curtea Colegiului Murgoci a fost uimitoare, validându-le inventivitatea, competențele de a utiliza aparatura în experimente, capacitatea de a aplica metode inedite în cercetare și  tehnologii cu impact în viața reală, simțul artistic în abordarea transdisciplinară a domeniilor din toate ariile curriculare, persuasiunea în discurs. Spațiul de științe interactive, Zona SciFun,  a permis efectuarea de experimente distractive, imaginarea de jocuri științifice interesante, iar sălile de clasă s-au transformat în autentice  locuri de dezbateri.
Atmosfera a fost total motivantă  pe tot parcursul celor cinci ore, atrăgând publicul format din copii, tineri și adulți din orașul Brăila, concursurile și recompensele, minutele de dans, muzica  apropiindu-i. Spiritul liber al copiilor a șters orice barieră de vârstă sau cunoaștere prin implicare în  provocările  propunătorilor de ateliere. Jocurile de rol i-au făcut să trăiască cu toată bucuria ceea ce aveau de reprezentat.
           
Agenda  zilei de 27 septembrie, 2024, de la ,, Murgoci”,  a avut următoarea configurare:
Prezentare activitate club de  robotică „VELOCITY” şi DEMO –Colegiul Național Gh. M. Murgoci
Prezentare activitate club robotică „KODIKAS” şi DEMO –Colegiul Național Gh. M. Murgoci, Centrul de Excelenţă Brăila
„Inteligenţă artificială –creare de conţinut” Colegiul Național „Gh. M. Murgoci” Centrul de Excelenţă,   Casa Corpului Didactic Brăila
„De la ştiinţe către literatură”- prezentare filme BOOVIE; prezentare Cenaclul “Beyond words”; meci demonstrativ-  Club DEBATE- Murgoci Debate Society,  Colegiul Național Gh. M. Murgoci,  Școala Gimnazială Mihai Viteazul
Workshop „Istoria dansului – HIP-HOP”- Colegiul Național Gh. M. Murgoci
„Eu sunt oglinda ta” – călătorie în lumea ştiinţelor socio-umane (metode de cunoaştere şi auto-cunoaştere) – Colegiul Național Gh. M. Murgoci
Workshop interactiv „Lemon Tree” – Colegiul Național Gh. M. Murgoci
„Să descoperim fenomenele naturii prin experimentul ştiinţific” – activităţi experimentale chimie (Trompa elefantului, Vezuviu în laborator, focuri bengale, foc în creuzet, Cameleonul chimic, Aprindere fără chibrit, oxidarea glicerinei, reacţii ale iodului cu magneziu/aluminiu-Colegiul Național Gh. M. Murgoci
„Să descoperim fenomenele naturii prin experimentul ştiinţific” – activităţi experimentale fizică -Cum construim primul condensator? Determinarea ariei unei  suprafeţe neregulate; Determinarea volumului cavităţilor din interiorul unui corp solid – Colegiul Național Gh. M. Murgoci
„Privim Universul prin telescop” – Colegiul Național Gh. M. Murgoci
„Ghiceşte şi călătoreşte în jurul lumii!” – Colegiul Național Gh. M. Murgoci
Ce ştim despre România?” – Colegiul Național „Gh. M. Murgoci”
„Să descoperim fenomenele naturii prin experimentul ştiinţific” – activităţi experimentale biologie (disecţia, observaţii microscopice, extragerea clorofilei) – Colegiul Național Gh. M. Murgoci
„Literature&Science:connecting worlds” (prezentare de personaje din literatura ştiinţifică; flyere publicitare cu prezentare de lucrări literare cu caracter ştiinţific scrise de autori britanici) -Colegiul Național Gh. M. Murgoci
„Tehnici de prim ajutor” Cabinetul  medical din Colegiul Național Gh. M. Murgoci
Crucea Roşie Brăila
Workshop cu tema „Exerscience” – Colegiul Național Gh. M. Murgoci
Workshop cu tema „Fizica în viața cotidiană” – Colegiul Național Nicolae Iorga
„Călătorie în lumea focului – Vulcanii de pe Planeta noastră;  Aventuri în sistemul solar – Colegiul Național Nicolae Iorga
Activități experimentale BIO „Observații asupra lumii vii” – Colegiul Național Nicolae   Iorga
Experimente chimice (Pomul Saturn,  Oglinda de argint, Cerneală invizibilă, Noaptea egipteană, Reactiv Schweizer,Semafor)- Colegiul Național Nicolae Iorga
ChefOnRush – aplicație culinară – Colegiul Național Nicolae Iorga
„Joaca de-a știința” Experimente distractive- Școala Gimnazială Mihai Viteazul
Activități experimentale BIO -Observații microscopice, observații cu ochiul liber- Școala Gimnazială Mihai Viteazul
Science is FUN! -Școala Gimnazială Mihai Viteazul  
Experimente prin joc Școala Gimnazială Mihai Viteazul
Activitate STEM ,,Cinci săptămâni în balon” -Școala Gimnazială Mihai Viteazul
Activitate STEM ,,De la Pământ la Lună” -Școala Gimnazială Mihai Viteazul
Workshop  Criptologia de ieri și de azi-Școala Gimnazială Mihai Viteazul
Considerată de organizatori, de către participanți și de către public o activitate formativă de mare impact educațional, Noaptea Cercetătorilor Europeni, ediția a II-a, Brăila, confirmă, după cum susține prof. Mihaela Florina Giurcă, directoarea Colegiului Național  Gh. M. Murgoci, valoarea experiențelor de cunoaștere pe care elevii și profesorii o interiorizează constant în parcursul școlar.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile