Social Media

POLITIC

Mulțumirile lui Căpățînă

Publicat

în

• noul președinte interimar al municipalei PNL este onorat să candideze la Camera Deputaților • Căpățînă are de gând să aplice și în politică aceleași valori necesare succesului în sport: disciplina, determinarea și strategia • acesta a emis, luni, un comunicat de presă, la o zi după ce liberalii brăileni au votat pentru participarea sa la Alegerile Parlamentare, pe locul 3 pe lista organizației pentru Camera Deputaților • antrenor de kickboxing, Dan Căpățînă a dorit să anunțe că are de gând să aplice și în politică aceleași valori necesare succesului în sport: disciplina, determinarea și strategia
 
Dan Căpățînă este noul președinte interimar al municipalei PNL Brăila în locul lui Cătălin Canciu și a fost ales, recent, să candideze pe locul 3 de pe lista cu care partidul se va înscrie la Alegerile Parlamentare pentru Camera Deputaților. Acesta a emis, luni, un comunicat de presă pentru a le mulțumi în mod public tuturor celor care l-au susținut.
”Sunt onorat să vă anunț că, în calitate de președinte interimar al organizației municipale PNL Brăila și viitor consilier județean, am fost ales să candidez pentru un loc în Camera Deputaților, ocupând poziția a treia pe lista PNL Brăila. Este un pas important în parcursul meu, unul în care pasiunea pentru comunitatea noastră și dorința de a aduce schimbări reale se împletesc armonios”, a afirmat Căpățînă.
De asemenea, le-a transmis brăilenilor că plănuiește să aplice și în politică aceleași valori considerate esențiale, de regulă, pentru a avea succes în sport: disciplină, determinare și strategie.
”Asemenea unui antrenor de kickboxing, unde disciplina, determinarea și strategia sunt esențiale pentru succes, am convingerea că aceleași valori sunt fundamentale și în politică. În ring, ca și în viața publică, fiecare decizie contează, fiecare mișcare trebuie gândită cu grijă, iar rezultatele vin doar prin muncă asiduă și echilibru. Îmi propun să aduc în politică aceeași dedicare și aceeași perseverență pe care le-am cultivat ani de zile în sport. Cred cu tărie că prin efort colectiv și printr-o viziune clară putem construi un viitor mai bun pentru Brăila. Vă mulțumesc pentru încrederea acordată și vă invit să fiți alături de mine în această nouă provocare!”, a mai declarat liberalul.
Reamintim că, duminică după-amiază a avut loc Comitetul de Coordonare Județean al PNL Brăila în cadrul căruia au fost aleși candidații partidului pentru Camera Deputaților, pe primul loc (poziție eligibilă) fiind deputatul Alexandru Popa, liderul organizației județene.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile