Social Media

LOCAL

Indivizi puși pe scandal, bețivani sau cu droguri la pachet, “deranjați” de forțele de ordine

Publicat

în

* jandarmii au dat amenzi de aproape 17.000 lei, în numai zece zile, în urma acțiunilor  pentru menținerea ordinii publice, atât în stradă, cât și la evenimente sportive sau religioase
 
Intervenții zilnice ale jandarmilor, la diferite evenimente sau pe stradă, unde persoane suspecte au fost luate la întrebări. Au fost prinși tineri cu droguri, ori cu arme albe sau puși pe scandal, dar toți au fost liniștiți. Astfel, în perioada 28 martie – 07 aprilie,  jandarmii brăileni au acţionat zilnic pentru  prevenirea si combaterea faptelor de natură antisocială  și pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în zona de responsabilitate teritorială. La nivelul Jandarmeriei Brăila au fost efectuate șase misiuni de asigurare a ordinii și siguranței publice, la cinci manifestări sportive (handbal, baschet, maraton) și o manifestare religioasă.
Jandarmii Compartimentului Prevenție și Combatere Fapte Antisociale au desfășurat două campanii informativ-preventive, stradale, în cooperare cu Poliția Brăila cu participarea a 350 persoane. S-a acționat pentru prevenirea traficului de persoane, traficului și consumului de droguri, furtului din locuințe, prevenirea disparițiilor de minori, discriminării și violenței domestice. “Au fost aplicate 55 de sancțiuni contravenționale din care 5 avertismente si 50 de amenzi în cuantum de peste 16.700 lei, majoritatea  pentru fapte prevăzute de Legea 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice ( tulburarea ordinii  publice, consum de băuturi alcoolice  în spațiul public și adresare  de injurii sau expresii jignitoare)”, au precizat jandarmii.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila a organizat două evenimente cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, în municipiu și județ.
Prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112  au fost înregistrate 210 apeluri în ascultare colectivă: 10 dintre acestea fiind în competența instituției de Jandarmi, iar celelalte apeluri au fost adresate altor instituții.
Jandarmii reamintesc cetățenilor că pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau prin apelarea numărul unic de urgență 112.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile