Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

Elevii nu mai au voie să folosească telefoanele mobile nici în pauze

Publicat

în

• folosirea telefoanelor mobile va fi complet interzisă pe durata întregului program școlar, inclusiv în pauze, conform secretarului de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru • declarațiile vin în contextul în care ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că decizia de interzicere totală a telefoanelor va aparține școlilor
 
Una dintre cele mai importante schimbări aduse în școli este interdicția de a folosi telefoanele mobile pe întreaga durată a zilei școlare, inclusiv în pauze, afirmă Florian Lixandru.
Singura situație în care elevii mai pot să folosească telefoanele la școală este cea în care profesorii decid că sunt utile în procesul educațional.
„Ca și până acum, utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs este interzisă, cu excepția situațiilor în care acestea pot fi folosite ca mijloc didactic. Practic, la decizia profesorului acesta poate permite elevilor să folosească telefoanele mobile în timpul orei respective.
Conducerea unității de învățământ are obligația să asigure un spațiu în care elevii să depoziteze telefoanele, telefoane care nu pot fi folosite pe parcursul programului școlar – practic, ele ar trebui să fie depozitate la intrare și să își preia fiecare elev telefonul la plecare.
Dacă se întâmplă ca un elev să fie prins cu telefonul asupra lui în timpul programului școlar, profesorul are posibilitatea să îi rețină telefonul și să i-l restituie la sfârșitul programului școlar.
Ca element de noutate este faptul că nu pot folosi telefoanele pe întregul parcurs al programului școlar al unei zile. Până acum, în vechiul regulament, aveau posibilitatea să îl folosească în pauze. Acum, practic, n-au voie nici pe timpul pauzelor”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru.
De precizat că declarațiile secretarului de stat vin în contextul în care ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că decizia de interzicere totală a telefoanelor va aparține școlilor: „La nivel național, nu am introdus această interdicție, pentru că sunt școli care se află în zone îndepărtate, sunt copii care fac naveta și în aceste cazuri este nevoie ca părinții să poată lua legătura cu ei pentru preluare, în pauze, să-i anunțe că nu pot să ajungă”, a declarat Ligia Deca, pe 4 septembrie.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile