Social Media

SOCIAL

Deținuți din Penitenciarul Brăila, în sprijinul familiilor din localitatea gălățeană Pechea

Publicat

în

• persoanele private de libertate acordă sprijin umanitar localnicilor din județul Galați ale căror case au fost distruse de inundațiile puternice • deținuții curăță zonele afectate și îndepărtează resturile aduse de apă • toate aceste acțiuni sunt desfășurate sub supravegherea polițiștilor de penitenciare
 
Cu locuințele și bunurile distruse de inundațiile puternice, localnicii din județul Galați sunt ajutați și de deținuții din Penitenciarul Brăila.
Penitenciarul Brăila a semnat un contract de voluntariat cu primăria comunei Pechea din județul Galați, prin care persoanele private de libertate din unitatea de detenție vor oferi sprijin comunității locale care a fost afectată de viituri. ”Acțiunea presupune ca deținuții să participe la demersuri de sprijin umanitar, precum curățarea zonelor afectate și îndepărtarea resturilor aduse de apă. Toate aceste acțiuni vor fi desfășurate sub supravegherea polițiștilor de penitenciare, astfel încât să fie asigurată atât siguranța persoanelor private de libertate, cât și a comunității. Această inițiativă este parte a unui program amplu de reintegrare socială a persoanelor private de libertate, care urmărește să ofere deținuților oportunități de reabilitare și reconectare cu comunitatea”, se arată în comunicatul transmis de agent principal Cosmin Nicoară, purtător de cuvânt al Penitenciarului Brăila
Se reamintește faptul că dintre cele 28 de localităţi din judeţul Galaţi afectate de inundaţiile din 14 septembrie, în comuna Pechea s-a înregistrat cel mai mare număr de case inundate – aproximativ 2.000. Puhoaiele de apă au pătruns inclusiv în grădiniţă, şcoală şi dispensarul din comună.
Acțiunile de voluntariat efectuate de deținuți au început deja, iar Penitenciarul Brăila își exprimă compasiunea față de familiile aflate în dificultate. ”Ne dorim ca implicarea deținuților în aceste activități să ofere un exemplu de solidaritate și de colaborare în momentele de criză”, mai spus reprezentanții penitenciarului.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile