Social Media

LOCAL

Cu toboganul personal, pe malul Dunării

Publicat

în

• în căutare de distracții, brăilenii amatori de plajă și relaxare își creează propriile oportunități de distracție pe plaja neamenajată de vizavi de municipiu
 
Dunărea începe să scadă, apa s-a încălzit, iar amatorii de plajă şi bălăceală se gândesc şi la diverse modalităţi de petrecere a timpului liber. Chiar dacă malul de vizavi de municipiu nu este amenajat oficial pentru plajă, brăilenii descurcăreți își creează propriile oportunități. Astfel, la sfârșit de săptămână, o familie a montat în premieră, pe malul apei, un ditamai toboganul gonflabil multicolor. De înţeles bucuria copiilor care l-au luat cu asalt! Alături, corturile erau loc de adăpost şi dormit. Mâncarea gătită pe mal şi mesele întinse, umbra pădurii şi chiar pescuitul completau fericit ieşirea în natură.
Tot week-end-ul trecut, nu mică le-a fost mirarea celor ieşiţi la plimbare pe faleză să vadă cum două stoluri de lebede, venind dinspre Baltă, au aterizat pe malul drept. Iar după un ritual care a inclus comasarea efectivelor, un dans pe apă, alinierea în şir indian, elegantele înaripate și-au luat zborul, cel mai probabil cap compas către Deltă.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile