• după cinci zile dedicate evaluărilor de competențe lingvistice și digitale, desfășurate între 4 și 8 august, a doua sesiune a Bacalaureatului 2025 intră în etapa...
• rezultatele finale ale examenului de titularizare 2025 în județul Brăila au fost publicate, după soluționarea celor 99 de contestații • 42 dintre lucrările reevaluate au...
• s-a încheiat perioada de înscriere pentru sesiunea a doua a Bacalaureatului 2025, programată pentru perioada 4 – 14 august • potrivit Inspectoratului Școlar Județean (ISJ)...
• prof. univ. dr. Gheorghe Ivan, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila și șef al DNA Galați, are peste 25 de ani de...
• Colegiul Național Pedagogic ”Dumitru Panaitescu Perpessicius” a fost recunoscut oficial drept Școală-Ambasador a Parlamentului European, după un an de implicare activă în formarea tinerilor europeni...
• după afișarea rezultatelor inițiale la examenul de titularizare 2025, în județul Brăila au fost depuse 99 de contestații • concret, un sfert dintre cei 362...
Brăila, 18 iulie 2025 — Un pas important pentru combaterea inegalităților din educație a fost făcut prin semnarea unui protocol de colaborare între Inspectoratul Școlar Județean...
• admiterea la liceu în județul Brăila în 2025 s-a încheiat cu 1.360 de elevi repartizați computerizat, dintr-un total de 1.382 înscriși • 22 de candidați...
• rezultatele concursului de Titularizare 2025 au fost publicate, iar în județul Brăila, din 450 de candidați înscriși inițial, doar o treime au reușit să obțină...
• consilierii municipali au aprobat, recent, indicatorii tehnico-economici pentru montarea sistemului în sălile de clasă • investiția se va face de la bugetul local • valoarea...