• astă vară, mecanismul a fost nefuncțional timp de mai multe săptămâni, deoarece arătătoarele metalice erau îndoite • de vină ar fi niște copii care s-ar...
• reprezentanții Asociației Via Dobrogeana au postat, recent, un comunicat de presă pe rețelele de socializare, uimiți de promptitudinea cu care președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk...
• ”scopul este sprijinirea comercianților locali, precum și facilitarea accesului cetățenilor la produse diverse, într-un mediu organizat”, precizează conducerea APT Într-un comunicat de presă, Administrația...
• după 13 ani în care a plătit chirie și taxe pentru o tarabă amplasată legal în Piața Mare, o producătoare de flori din Brăila s-a...
• cele vechi, folosite intens de-a lungul anilor, începuseră să prezinte neconformități de natură structurală • potrivit conducerii SUPAGL Brăila, de la începutul anului, au fost...
• utilajele care au intervenit pentru toaletarea unor copaci au intrat în zonă fără a se lua minime măsuri pentru protecția pavimentului Vara...
• deși locatarii blocurilor de pe tronsonul de la capătul bulevardului, dintre Calea Călărașilor și Faleză, au fost înștiințați, prin afișe distribuite în zonă, că trebuie...
• din primăvara acestui an se lucrează intens la reabilitarea parcărilor deja existente sau la amenajarea unora noi, în locul unor garaje demolate sau pe terenuri...
• pe aleile laterale, mașinile circulă, dinspre rondou, pe direcția înainte, iar pe aleea din mijloc se revine înspre rondou • pe lângă sistematizarea rutieră, în...
• după circul din ședința ordinară de la finele lunii septembrie, consilierii județeni brăileni au afișat, recent, o atitudine mult mai civilizată în cadrul unei ședințe...