Social Media

LOCAL

Camioanele care circulă pe Podul de la Brăila, verificate la greutatea încărcăturii

Publicat

în

• luna trecută, polițiștii au desfășurat acțiuni punctuale în trafic împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier • în numai o săptămână, au fost aplicate patru sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 8.000 de lei, pentru încălcarea normelor legate de perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto • pagina de Facebook „Drum Expres Focșani-Brăila-Constanța” atrage atenția asupra unor ilegalități și distrugeri provocate drumurilor de către camioanele supraîncărcate, în special în județele Brăila și Tulcea
 
Camioanele supraîncărcate, care circulă în special în județele Brăila și Tulcea,  traversează podul peste Dunăre, provoacă distrugeri drumurilor, mai ales dacă sunt supraîncărcate. Pagina de Facebook „Drum Expres Focșani-Brăila-Constanța” atrage atenția asupra unor ilegalități, în special în județele Brăila și Tulcea. Mesajul semnalează prezența camioanelor încărcate ilegal cu piatră din carierele din zonă, care circulă pe drumuri neadecvate, inclusiv pe DE87 (Centura Ocolitoare a municipiului Brăila) , acolo unde limita de greutate este de 20 de tone.
Potrivit datelor transmise de la Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, în perioada 5-13 august, polițiștii au desfășurat acțiuni punctuale în trafic împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) Brăila. ”Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brăila au aplicat 4 sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 8.000 de lei, conform O.G. nr. 37/2007 pentru încălcarea normelor legate de perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţi acestora.Permanent, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila desfășoară acțiuni împreună cu reprezentanții instituțiilor abilitate în domeniu”, au transmis polițiștii brăileni.
Din datele pe care le deținem de la martori, în timpul verificărilor efectuate la începutul lunii august, lucrători de la ISCTR au avut un punct de control fix pe pod, pentru verificarea conducătorilor auto.
Am transmis o solicitare și către Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Brăila, pentru a primi mai multe date cu privire la controalele efectuate și problemele constatate, și așteptăm un răspuns, pentru a putea reveni cu noi informații.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile