• aceasta a fost organizată de preotul paroh și de credincioșii din localitate, în cadrul programului eparhial „Vacanţă în pridvorul bisericii” • timp de cinci zile,...
* asta reclamă Elvira Crăciun, o pensionară din București care locuiește, pe timp de vară, în casa părintească din satul Gurguieți, comuna Scroțaru Nou * pensionara...
* evenimentul are loc sâmbătă, 31 august, la Casa Alexiu, de pe Strada Polonă nr. 14 – monument de arhitectură, și face parte din Hub-ul cultural...
* evenimentul are loc sâmbătă, 31 august, începând cu ora 17.00, la Casa Memorială „Fănuș Neagu”, din comuna Gradiștea * vor evolua soliștii Robert Ivan, Cornel...
• înscrierile concurenților se fac până pe 20 septembrie • Marele Trofeu „Johnny Răducanu” este însoțit de un cec de 4.000 de euro, însă organizatorii vor...
• Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian al Dunării de Jos • ierarhul i-a împărtășit pe copiii prezenți la slujbă și...
* de asemenea, Inspectoratul Teritorial de Muncă a sesizat Tribunalul Brăila * potrivit conducerii ITM, la ora actuală, la SC ELEDALIA RIGA SRL lucrează 138 de...
* evenimentul este organizat sâmbătă, 31 august, de Cercetașii României – Centrul Local „Nufărul Alb” Brăila, alături de alți 140 de cercetași din Galați, Tecuci, Matca,...
• evenimentul, care va avea loc la Casa Tineretului, deschide stagiunea 2024 – 2025 a Filarmonicii „Lyra – George Cavadia” • „Avem îndrăzneala de a face...
• după ce a făcut victime în alte orașe ale țării, frauda cu carduri de transport valabile timp de 6 luni și disponibile la doar 11.75...