• evenimentul, intitulat „Iarna colindelor mele”, va avea loc pe 15 decembrie, la Sala Regal Events Ballroom • biletele s-au pus în vânzare de joi, 13...
• evenimentul va avea loc vineri, 14 noiembrie, de la ora 17:00, la Sala „Fănuș Neagu” a instituției din Piața Poligon nr. 4 • intrarea este...
• marți, 11 noiembrie, în ziua Sf. Mare Mucenic Mina, preoţii din municipiu și din județ s-au întrunit în conferinţa semestrială de toamnă, prezidată de ierarhul...
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina”, ctitoria soților Nedelcu și Ana P. Chercea – cei mai mari filantropi ai Brăilei – și-a sărbătorit marți, 11 noiembrie, ocrotitorul...
Vineri, 7 noiembrie, la capela „Veneția Medical – Spital de Recuperare și Boli Cronice”, din Brăila, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu, de către părintele protopop...
Potrivit dr. Costică Peltea, directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brăila, în luna octombrie 2025, instituția a desfășurat activități specifice ce vizează păstrarea indemnității...
Potrivit Companiei de Utilități Publice (CUP) „Dunărea” Brăila, până astăzi, la ora 14:00 (termenul-limită de depunere a dosarelor), pentru postul de director general al instituției au...
Deși mai sunt trei săptămâni până la eveniment, unitățile militare de pe cuprinsul întregii țări, inclusiv cele de la Brăila, au început pregătirile pentru Parada de...
Compania de Utilități Publice (CUP) „Dunărea” Brăila anunță că va întrerupe furnizarea apei potabile în ziua de marți, 11 noiembrie 2025, între orele 8:30 – 14:30,...
Muzeul Brăilei „Carol I” invită publicul marți, 11 noiembrie, la un eveniment editorial de o mare importanță pentru înțelegerea istoriei recente a României. În sala „Regele...