* locuitorii satului Stanca, din comuna Stăncuța, s-au adresat Gărzii de Mediu, după ce n-au mai putut suporta mirosul provenit de la sutele de tone gunoi...
* din cauza debitului scăzut de pe brațul Măcin, s-a intrat în treapta a III-a de restricții pentru irigații pe acest sector, ceea ce înseamnă că...
* se va derula până la jumătatea lunii septembrie, iar colectarea se va face de la domiciliul celor interesați * astfel, brăilenii care vor să scape...
* aceștia propun exceptarea de la suspendare a contractelor de finanțare pentru care autoritățile locale își asumă continuarea și finalizarea investițiilor din surse proprii * în...
* CCIR, prin vocea președintelui Mihai Daraban, i-a predat premierului câteva lecții astfel încât să nu se instaleze la nivel public percepţia unei iminente recesiuni economice...
• un plop de mari dimensiuni s-a prăbușit, ieri, din senin, peste aleea principală a parcului, în zona fostului Cazino • copacul a căzut peste două...
• aceștia participă la activități specifice, fiind îndrumați permanent de jandarmi cu experiență Începând de luni, 4 august, 9 elevi jandarmi de la Școlile Militare...
• sub conducerea sa, compania Transgaz a înregistrat an de an profituri tot mai mari, aflându-se și în topul creșterilor la Bursă pe primul semestru al...
• sancțiunile au vizat în principal funcționarea unor agenți economici fără autorizație de mediu, arderea intenționată a miriștilor sau depozitarea ilegală a deșeurilor În primul...
• mormane de coji de semințe rămân în urma unor brăileni care ignoră cu desăvârșire coșurile de gunoi aflate la doar câțiva metri distanță • fotografiile...