Social Media

SPORT

Au fost desemnați câștigătorii concursului “Fii Activ!”

Publicat

în

• evenimentul a fost organizat de A.C.S.P.D.F. “Special Friends” Brăila pentru a marca “Săptămâna Europeană a Sportului”
 
Asociația Club Sportiv pentru Persoane cu Dizabilități Fizice “Special Friends” Brăila, cu sprijinul Direcției Județene pentru Sport Brăila și al Agenției Naționale pentru Sport, a organizat competiția sportivă ”Fii Activ!”, eveniment care a marcat “Săptămâna Europeană a Sportului”.
Competiția a avut loc la baza sportivă a DJS din parcul Monument, iar participanții au concurat în probele sportive: aruncări la coșul de baschet, badminton și darts.
”Acest eveniment sportiv–recreativ a avut ca obiectiv promovarea sportului paralimpic și dezvoltarea abilităților sportive ale jucătorilor, mobilitatea și flexibilitatea, asigurate prin mișcare pentru sănătate.
Mulțumim tuturor participanților pentru că au onorat invitația, voluntarilor care au fost și de această dată alături de noi și D.J.S. Brăila, care a facilitat punerea la dispoziție a accesului în mod gratuit pe Baza Sportivă proprie din Parcul Monument și a asigurat materialele promoționale necesare”, se specifică în comunicatul clubului brăilean.
Participanții au primit tricouri inscripționate, iar cei mai activi în timpul desfășurării evenimentului sportiv “Fii Activ!” au fost recompensați cu mingii, rucsacuri și șepci: Mihai Sorescu (“Special Friends” Brăila), Ștefan Aramă, Cosmin Bădescu, Leonard Cepreaga, Adiță Lupu și Alexandru Roșca (C.S.E.I. Brăila), Sergiu Botez (“Ecaterina Teodoroiu”), George Perianu (”Nedelcu Chercea”), Georgiana Secielian (“Edmond Nicolau”).
 
Rezultatele au fost:
Aruncări la coșul de baschet:
Locul 1 – Emilia Constantin (“Special Friends” Brăila)
Locul 2 – Marian Bogdan Ene (Organizația “Trebuie” Brăila)
Locul 3 – Anamaria Șeitan (C.S.E.I. Brăila).
Badminton:
Locul 1 – Florin Nicolas Nicola (“Special Friends” Brăila)
Locul 2 – Florin Marius Bobocea (C.S.E.I. Brăila)
Locul 3 – Gheorghe Dragu (“Special Friends” Brăila).
Darts:

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile