Social Media

LOCAL

Armele albe, la ordinea zilei în Brăila

Publicat

în

* joi noapte,  polițiștii au oprit în trafic, pe strada Școlilor, în zona intersecției cu strada Oborului, un autoturism în care se afla un tânăr de 28 de ani ce avea  asupra sa un spray iritant lacrimogen, precum și un cuțit metalic * un minor de 15 ani era ”dotat” cu un baton telescopic metalic
 
 
 
Tineri brăileni nu pot sta fără spray lacrimogen şi arme albe. Cel puţin asta reiese după o simplă analiză a cazurilor privind tinerii depistaţi în ultima vreme cu diverse obiecte interzise, mulţi fiind implicaţi şi în scandaluri şi atacuri violente.
În cadrul acțiunilor din data de 27 februarie, în jurul orei 21:20, polițiștii au oprit în trafic, pe strada Școlilor, în zona intersecției cu strada Oborului, un tânăr de 28 de ani, din municipiu. „Acesta avea asupra sa un spray iritant lacrimogen, precum și un cuțit metalic, de tip briceag, descoperite în urma controlului efectuat asupra autoturismului pe care acesta îl conducea”, au spus polițiștii.
Tot joi seara, în jurul orei 20:30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila au depistat, în zona Parcului Hipodrom din municipiu, un minor, în vârstă de 15 ani, din comuna Salcia Tudor. Acesta avea asupra sa un baston telescopic metalic.
Ambii indivizi s-au ales cu dosar penal.
Poliţiştii anunță că vor continua acțiunile ce au ca scop depistarea persoanelor înarmate cu arme albe şi combaterea faptelor săvârșite cu violență, cu precădere în segmentul stradal.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile