POLITIC
Agenda europeană | Mihai Tudose: Trecerea la ”Schengen militar” va facilita deplasarea rapidă de trupe și echipamente militare în UE
Comisia Europeană a prezentat propunerea legislativă pentru îmbunătățirea mobilității militare în UE, prin crearea unui spațiu „Schengen militar”.
Mihai Tudose, vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European, a subliniat că ”este primul cadru obligatoriu la nivelul Uniunii prin care, până la sfârșitul anului 2027, ne asigurăm că transportul de trupe și echipamente militare, oriunde în UE, se va face în mai puțin de trei zile. Practic, se elimină bariere de reglementare – spre exemplu formalități vamale, se introduc reguli unice de transport militar, simplificate și cu caracter prioritar, se trece urgent la modernizarea principalelor coridoare de mobilitate militară din UE și se creează un cadru de gestiune a urgențelor. E vorba aici de instituirea unui nou Sistem european de răspuns îmbunătățit pentru mobilitate militară (EMERS), de un nou Grup de transport pentru mobilitate militară și un Comitet consolidat al Rețelei transeuropene de transport (TEN-T)”, a declarat eurodeputatul Mihai Tudose.
”Trecem de la stadiul regulilor și cerințelor proprii ale fiecăruia din cele 27 de state membre, la un cadru unic. Altfel spus, se trece de la autorizare la notificare între țările membre. Astăzi, deplasarea de trupe în UE poate dura până la 45 de zile. În fapt, de mobilitatea militară depinde capacitatea noastră de descurajare și reacție”, a precizat Mihai Tudose.
Președintele Consiliului Național al PSD a evidențiat alocarea financiară substanțială pentru modernizarea infrastructurii cu dublă utilizare, militară și civilă. ”Comisia a identificat 500 de proiecte pentru a elimina blocajele de-a lungul coridoarelor prioritare. Concret, se vor lărgi tuneluri, se vor consolida poduri și linii de cale ferată și va crește capacitatea porturilor și aeroporturilor vizate. În acest scop, se direcționează pentru mobilitatea militară 17,65 miliarde euro, în cadrul următorului buget al Mecanismului pentru Interconectarea Europei (2028-2034). E de zece ori mai mult decât până acum”, a punctat europarlamentarul social-democrat.
Mihai Tudose a menționat că noul regulament privind mobilitatea militară va intra urgent în procedura de adoptare a Consiliului și Parlamentului European.
POLITIC
Șeful CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, vicepreședinte în viitoarea conducere a PSD
Președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila), va face parte din noua echipă de conducere a social-democraților la nivel național. Mai precis, potrivit informațiilor apărute, recent, în presa centrală, PSD își va alege noul președinte pe 7 noiembrie, iar Sorin Grindeanu (actualul președinte interimar al partidului) este singurul înscris în cursă. După cum informează hotnews.ro, printre numele mai cunoscute care vor face parte din echipa lui Grindeanu se numără europarlamentarul Claudiu Manda, Gabriela Firea, Daniel Băluță, primarul Sectorului 4, în timp ce europarlamentarul PSD Brăila Mihai Tudose își va păstra funcția de președinte al Consiliului Național al PSD. Însă ca o noutate, al patrulea pe lista celor 20 de vicepreședinți propuși, este șeful CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, liderul organizației județene a social-democraților brăileni. Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în contextul dat, acesta a afirmat că se simte onorat să facă parte din viitoarea conducere națională a partidului, alături de Sorin Grindeanu. Chiriac a transmis că va continua să susțină județul Brăila și să contribuie la dezvoltarea acestuia prin proiecte concrete.
”Sunt onorat să fac parte din noua echipă de conducere a Partidului Social Democrat, alături de Sorin Grindeanu și colegii mei. Această poziție înseamnă o responsabilitate importantă față de membrii partidului și față de cetățenii pe care îi reprezentăm. În mesajul transmis colegilor, Sorin Grindeanu a subliniat nevoia de a reveni la valorile tradiționale ale social-democrației și de a reconecta conducerea centrală cu baza partidului. Împărtășesc pe deplin această viziune. Cred că forța PSD vine din unitatea și munca fiecărui membru, din respectul pentru oameni și din implicarea directă în problemele comunităților. Voi continua să susțin cu determinare județul Brăila și să contribui la dezvoltarea lui prin proiecte concrete. Prioritatea mea este să ajut la consolidarea echipei PSD și la implementarea unor politici care aduc rezultate reale pentru oameni. Voi rămâne aproape de oamenii din Brăila și din întreaga țară. Doar prin muncă și implicare directă putem consolida încrederea și putem obține rezultate durabile”, a declarat Chiriac.
Cum arată echipa completă a lui Sorin Grindeanu
Noua conducere a PSD va fi validată în cadrul Congresului din 7 noiembrie. Precizăm că inițial își anunțase candidatura pentru șefia partidului și Titus Corlățean, însă a decis să se retragă în ziua în care a fost stabilită data congresului, după cum a relatat presa centrală. Sorin Grindeanu, a rămas, astfel, singurul candidat în cursă, data finală pentru înscrieri fiind 20 octombrie. Așa cum se știe, Grindeanu a preluat șefia interimară a partidului pe 20 mai, după demisia lui Marcel Ciolacu.
Iată lista completă a echipei de 20 de vicepreședinți (până acum au fost 16 posturi de vicepreședinți), propuși de Sorin Grindeanu pentru conducerea PSD, după cum relatează hotnews.ro: Daniel Băluță, primarul Sectorului 4; Dragoș Benea, eurodeputat; Gheorghe Cârciu, eurodeputat; Francisk Iulian Chiriac, președintele CJ Brăila; Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București; Vasile Dîncu, europarlamentar; Andrei Dolineaschi, deputat de București; Marius Alexandru Dunca, senator de Brașov; Doina Federovici, senatoare de Botoșani; Gabriela Firea, eurodeputat; Adrian Gâdea, președintele CJ Teleorman; Aladin Gigi Georgescu, președintele CJ Mehedinți; Dumitrița Gliga, deputată de Mureș; Romeo Lungu, deputat de Buzău; Silvia Claudia Mihalcea, deputată de Caraș Severin; Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara; Constantin Rădulescu, președinte CJ Vâlcea; Gheoghe Șoldan, președinte CJ Suceava; Adriana Diana Tușa, deputată de București și Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.
De asemenea, secretar general (al doilea cel mai important om din partid) va fi Claudiu Manda, eurodeputat. Acum, PSD va avea cinci prim-vicepreședinți, în loc de doi. Funcțiile vor fi ocupate de Bogdan Ivan, ministrul Energiei, eurodeputatul Victor Negrescu, Ionuț Pucheanu, primar al municipiului Galați, Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița și Marius Oprescu, președintele CJ Olt. De asemenea, așa cum am precizat, eurodeputatul Mihai Tudose își va păstra funcția de președinte al Consiliului Național al PSD.
Pe de altă parte, Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiova, care a deținut până acum funcția de vicepreședinte al partidului, nu va mai face parte din conducere. În aceeași situație se regăsesc și actualii vicepreședinți: Marian Neacșu (vicepreședinte pe regiunea București-Ilfov); Emil Radu Moldovan (vicepreședinte pe regiunea Nord-Vest); Florin Nicolae Jianu (antreprenoriat, IMM-uri și mediul de afaceri); Victoria Stoiciu (relația cu ONG-uri și dialog civic) și Elisabeta Lipă (sport), după cum mai precizează hotnews.ro.
POLITIC
Încă un pas în lupta împotriva violenței asupra femeilor
”Ieri, alături de colegele mele din Organizația Femeilor Social-Democrate, am participat la lucrările Comitetului Executiv Național, unde am făcut un pas important înainte în lupta împotriva violenței asupra femeilor.
A fost adoptată Declarația politică a OFSD privind asumarea luptei împotriva violenței asupra femeilor și recunoașterea femicidului ca realitate socială — un demers pe care îl susțin constant și care marchează o etapă concretă în consolidarea acțiunilor noastre publice și legislative”, declară Doinița Ciocan. Sursa citată susține că pentru femeile social-democrate combaterea violenței de gen prin transformarea într-o prioritate națională este o preocupare foarte serioasă.
”Suntem aproape de finalizarea proiectului de lege privind prevenirea și combaterea femicidului — o inițiativă menită să salveze vieți și să ofere protecție reală femeilor aflate în situații de risc.
Violența împotriva femeilor nu este un fenomen izolat, ci o realitate care cere recunoaștere, responsabilitate și acțiune. Este timpul ca statul să intervină ferm, iar societatea să spună clar: nicio femeie nu trebuie să fie lăsată singură în fața abuzului”, a explicat parlamentarul brăilean.
Statistici îngrijorătoare:
-La fiecare 12 minute, o persoană devine victimă a violenței;
-66% dintre faptele raportate sunt îndreptate împotriva femeilor;
- În fiecare oră, 14 femei devin victime ale agresiunii.
- Zeci de femei au fost ucise numai în acest an
POLITIC
Social democrații brăileni strâng rândurile. „Uniți pentru români. Puternici, doar împreună!”
Partidul Social Democrat Brăila a organizat, vineri, 31 octombrie, Conferinţa Judeţeană Extraordinară pentru desemnarea delegaţilor care vor reprezenta organizaţia la Congresul Naţional al PSD, programat pe 7 noiembrie. Astfel, au fost desemnați cei 78 de delegați care vor reprezenta PSD Brăila la Congresul Național, când va fi aleasă noua conducere a partidului, am aflat dintr-un comunicat de presă primit la redacție.
Cu aceeași ocazie, a fost votată și susținerea președintelui PSD Brăila, Francisk Iulian Chiriac, pentru a candida la o funcție de vicepreședinte al formațiunii, în echipa lui Sorin Grindeanu.
”Propunerea lui Sorin Grindeanu să fiu vicepreședinte în echipa lui, mă onorează și în același timp mă angajează să reprezint organizațiile locale, să vă duc mesajul vostru la București și să mă asigur că deciziile luate acolo țin cont de realitatea din teritoriu. Avem nevoie de un partid care ascultă. De un PSD care sprijină comunitățile și primarii. De o echipă care lucrează în interesul oamenilor. Vă chem să fim uniți, să mergem înainte cu încredere și să arătăm că PSD Brăila rămâne un exemplu de organizare. Vă mulțumesc pentru munca voastră, pentru loialitate și pentru faptul că sunteți aici, în echipă. Împreună putem reda partidului forța și respectul pe care le merită” – Francisk Iulian Chiriac, președinte PSD Brăila.
”Să ne înzdrăvenim în județ. Să considerăm că în fiecare zi avem un examen de dat. Să ne îndreptăm”
Evenimentul s-a desfășurat în prezența președintelui Consiliului Național al PSD, europarlamentarul Mihai Tudose. Acesta a reafirmat angajamentul PSD pentru dezvoltarea județului și sprijinul pentru administrația locală PSD.
“Fac un apel să ne înzdrăvenim în județ. Să considerăm că în fiecare zi avem un examen de dat. Să ne îndreptăm. Nu avem de ce să ne fie rușine, am făcut tot ce am putut. Am fost victimele propriei aroganțe, am crezut că lumea știe ce am făcut, dar nu a știut. Problema a fost că Ciolacu nu știe engleza și a spus „lasă, că știu ceilalți”. Dar noi am făcut investiții și autostrăzi. Ei ce fac? Avem și noi partea noastră de vină.
Trebuie să ieșim din zona de confort. Pesedistul este un om cu bun-simț și corect, dar trebuie să comunicăm mai bine. Suntem mulți, suntem o forță și trebuie să ne comportăm ca atare. Să arătăm ce am făcut noi și ce nu sunt alții în stare să facă.
Să fim mai intransigenți. Vă doresc succes, dar ieșiți din zona de confort. Dacă tot faceți efortul, haideți să nu fie degeaba. Începem cu Brăila, de aici plecăm! Succes lui Iulian în funcția de vicepreședinte!” – a fost mesajul lui Mihai Tudose, președintele Consiliului Național PSD.
La eveniment au mai participat parlamentari – Sorin Moise, Doinița Ciocan, Mircea Florin, primarul municipiului Brăila, Viorel Marian Dragomir, primarii PSD din județ, viceprimari, consilieri județeni și locali și reprezentanți ai organizațiilor locale din județul Brăila.
Tot în acest cadru, organizația și-a exprimat susținerea pentru moțiunea „Uniți pentru români. Puternici, doar împreună!”, un proiect care pune accent pe echilibru, responsabilitate și solidaritate.
-
INVATAMANT2 weeks ago
Vin banii de burse
-
LOCAL2 weeks ago
Soția unui fost șef al Poliției Braila, surprinsă în imagini interzise minorilor
-
LOCAL2 weeks ago
143 de persoane legitimate și 131 autovehicule controlate în numai câteva ore
-
POLITIC2 weeks ago
Încă un pas în lupta împotriva violenței asupra femeilor
-
SPORT2 weeks ago
”Fănuș Neagu”, campioană județeană ONSS la fotbal băieți U8
-
POLITIC2 weeks ago
De ce a renunțat la Parlament. Florin Mircea vrea șef la CUP Dunărea
-
LOCAL2 weeks ago
Cetățean din Sri Lanka tăiat cu un cuţit în zona gâtului, la hotelul unde era cazat
-
POLITIC2 weeks ago
Doinița Ciocan, deputat PSD: ”Autoritățile locale vor avea un instrument real de lucru, capabil să accelereze investițiile”