Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Administrația Dragomir. Ajutor pentru o familie a cărei casă a fost afectată de un incendiu

• este vorba despre suma de 5.000 lei, bani acordați proprietarei unei locuințe de pe Str. Garabet Ibrăileanu, distrusă parțial în urma unui incendiu ce a avut loc pe 30 septembrie • suma este acordată pentru depășirea situației de dificultate din bugetul Direcției de Asistență Socială

Published

on

Consilierii municipali au aprobat, recent, să acorde un ajutor financiar pentru o familie aflată în dificultate după ce o parte din casa în care locuia a fost distrusă de un incendiu ce a avut loc pe 30 septembrie. Este vorba despre proprietatea de pe strada Garabet Ibrăileanu, nr. 10, din Municipiul Brăila. Proiectul a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal din 30 octombrie. Discutăm despre un ajutor financiar de 5.000 lei, acordat unei brăilence pentru depășirea situației de dificultate cauzată de distrugerea parțială, în urma incendiului amintit, a locuinței unde aceasta este proprietară. După cum au stabilit consilierii, ajutorul de urgență se acordă pentru: achiziționarea de materiale de construcții; manoperă lucrări de construcții; dotări de strictă necesitate a imobilului.

Proprietarul are obligația să facă dovada utilizării sumei în scopul acordat, prin facturi fiscale însoțite de bon fiscal sau chitanță fiscală, emise după data acordării ajutorului, în termen de șase luni de la data plății. În caz contrar, se va proceda la recuperarea acesteia în condițiile legii, prin dispoziție a Primarului Municipiului Brăila.

Banii provin din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila, care are fonduri special prevăzute pentru astfel de situații. După cum aflăm din raportul proiectului, în acest caz este vorba despre o familie formată din cinci persoane care locuiau în două corpuri de clădire la adresa amintită. Conform procesului-verbal de intervenție din 30 septembrie, întocmit la fața locului de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dunărea” al Județului Brăila, incendiul a produs o serie de pagube. Au ars: circa 350 mp acoperiș din scândură învelit cu tablă, centrala termică cu instalația aferentă, două aragazuri, un frigider, un congelator, un televizor, un cuptor cu microunde, instalația electrică, mobilierul aferent din două camere și o bucătărie. De asemenea, o ușă PVC cu geam termopan, un geam termopan și zugrăveala de pe pereții a trei camere de locuit.

Proprietara a declarat că nu are încheiată o poliță de asigurare obligatorie a locuinței.

Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.

ADMINISTRAȚIE

Târgul Obor va fi deschis și sâmbăta

• ”scopul este sprijinirea comercianților locali, precum și facilitarea accesului cetățenilor la produse diverse, într-un mediu organizat”, precizează conducerea APT

Published

on

Într-un comunicat de presă, Administrația Piețelor și Târgurilor Brăila informează că începând cu data de 1 noiembrie 2025, Târgul Obor, situat în Brăila, Șoseaua Râmnicu Sărat nr. 111C, își desfășoară activitatea în fiecare sâmbătă și duminică.

Programul de funcționare va fi:

Sâmbătă: 05.00 – 13.00

Duminică: 05.00 – 13.00

Această măsură are ca scop sprijinirea comercianților locali, precum și facilitarea accesului cetățenilor la produse diverse, într-un mediu organizat!”, precizează conducerea APT Brăila.

Pentru informații suplimentare cei interesați pot suna la 0372.745.025 sau 0372.745.026.

Vă mulțumim pentru interes și vă așteptăm la Târgul Obor!”, invită brăilenii conducerea APT.

Continue Reading

ADMINISTRAȚIE

Castelul de Apă, aproape gata

• o adevărată minune inginerească la vremea când a fost construit, în 1912, turnul de apă din Grădina Mare a trecut printr-o perioadă grea în ultimele decenii, ajungând inclusiv în pericol de prăbușire din cauza unor infiltrații la fundație de la o conductă spartă • Primăria a început demersuri pentru consolidare și reabilitare în 2010, însă lucrurile s-au mișcat foarte greu, din cauza problemelor apărute la tot pasul • finanțarea obținută inițial, de 1 milion de euro, s-a dovedit a fi insuficientă, negăsindu-se niciun constructor interesat să preia contractul, pe motiv că lucrările sunt prea complicate, iar costurile depășesc cu mult acest buget • în 2018, s-a pus la bătaie o finanțare de cinci ori mai mare, iar în 2021 lucrările au început efectiv, însă șantierul a fost mai dificil decât s-a preconizat inițial, pe teren apărând tot felul de ”suprize” tehnice provocatoare • situația s-a complicat și mai mult când experții în restaurarea monumentelor istorice implicați în proiect au decedat rând pe rând, fiind necesare noi licitații pentru angajarea altor specialiști • în momentul de față, pare că ce a fost mai greu a trecut: consolidarea construcției a fost finalizată, la fel și refacerea fațadei exterioare • mai este de lucru în interior, dar conducerea Primăriei dă asigurări că, anul viitor, Castelul de Apă, transformat într-un modern observator astronomic cu destinație turistică și educațională, va fi redat publicului

Published

on

Greul drum de la ruină în pericol, la fereastră spre stele

După zeci de ani de așteptare, Castelul de Apă din Grădina Mare e pe punctul de a reintra în circuitul turistic al Brăilei, recăpătându-și alura de monument istoric de referință al orașului, dar într-o formă nouă, cu o utilitate adaptată vremurilor noastre, cea de observator astronomic pentru publicul larg. Lucrările de reabilitare, începute efectiv în 2021, sunt aproape gata. Chiar dacă exteriorul a fost finalizat, în interior mai e de lucru, dar inaugurarea e aproape: conducerea Primăriei dă asigurări că anul viitor obiectivul va fi funcțional. Iar la cât de lung, anevoios și presărat cu tot felul de piedici și ghinioane a fost drumul parcurs până la acest punct, chiar se poate spune că lucrările sunt pe ultima sută de metri!

Ca să ne facem o idee despre cum stau lucrurile, se cuvine un scurt istoric
Turnul de apă a fost construit în 1912, fiind o realizare inginerească de excepție a acelor vremuri. Cu o înălțime maximă de 30 de metri, turnul susținea două rezervoare uriașe capabile să alimenteze cu apă, prin cădere gravitațională, aproape tot orașul. În anii 1950, când tehnologiile s-au schimbat, iar turnul și-a pierdut utilitatea inițială, i s-a găsit o altă întrebuințare: rezervoarele au fost folosite ca depozit de vin. Doar 8 ani a durat această utilizare, iar în anii ’60 și ’70, turnul a rămas nefolosit. Apoi, în 1980, a ajuns în administrarea UJCOOP (cooperativă de producție din timpul regimului comunist), care l-a transformat în spațiu de alimentație publică. În acea perioadă, Castelul de Apă a suferit o serie de transformări structurale, pentru a putea găzdui celebrul restaurant din vârf, așezat pe ingenioasa platformă ce se rotea, încet, aproape imperceptibil, la 360 de grade, oferind o perspectivă deosebită celor care stăteau la masă. Mecanismul, unic în România acelor timpuri, a fost proiectat şi executat la institutul de cercetări ce funcţiona pe lângă Uzina “Progresul”. Proiectant a fost inginerul Nicolae Gazea, de numele căruia se leagă mai multe invenţii şi inovaţii. Pentru ca proiectul să poată fi pus în aplicare, construcția a trebuit consolidată, iar în subsolul inițial adânc de șase metri, s-a făcut o umplutură cu pământ, înaltă de trei metri, peste care s-a turnat un planşeu de beton. Astfel, subsolul a fost redus la adâncimea de trei metri, pentru a putea fi folosit ca spaţiu de depozitare, care să deservească restaurantul rotativ din vârf, dar şi cofetăria amenajată la parterul construcţiei. Tot atunci, lângă subsol a fost făcut un buncăr pentru depozitarea cărbunelui folosit la încălzirea întregului turn. De asemenea, turnului iniţial i-au fost adăugate, pe lateral, două turnuri mai mici în diametru, care susţineau scările de acces pe platforma din vârf. La începutul anilor ’80, când s-au făcut aceste modificări şi adăugiri, specialiștii care au întocmit proiectul tehnic au avertizat în mod expres că “o viitoare prezenţă a umidităţii poate aduce deprecieri grave construcţiei, crescând gradul de risc şi vulnerabilitate, producând chiar colapsul castelului”.

După Revoluție, în anii 1990, Castelul de Apă cu restaurantul rotativ din vârf a încăput pe mâna unei firme private, ”Cony Sat” SA, care n-a reușit însă să-l administreze eficient, astfel că obiectivul a intrat într-o stare de abandon care a durat până pe la mijlocul anilor 2000 când, după un lung șir de procese în justiție, Primăria Brăila și-a recâștigat dreptul de proprietate.

Reabilitare greu de pus în practică: un lung șir de ghinioane, greutăți și… tragedii

Odată cu recuperarea Castelului de Apă, Primăria a început demersurile pentru reabilitarea și reincluderea sa în circuitul turistic. De la început, însă, lucrurile au mers prost, iar lucrările mult așteptate au întârziat ani de zile, din cauza numeroaselor probleme apărute pe parcurs. Prima expertiză tehnică, realizată în 2010, a scos la iveală un ghinion teribil: o conductă subterană din Grădina Mare s-a spart exact în apropierea turnului de apă, iar scurgerile au imbibat efectiv cu apă pământul de umplutură cu care fusese încărcat subsolul în anii ’80, afectând astfel fundația construcției. Exact scenariul de groază asupra căruia avertizaseră proiectanții! Conducta spartă a fost anulată de urgență, însă efectele rămăseseră, iar specialiștii avertizau că turnul vechi de 100 de ani se află într-un real pericol de prăbușire. Mai ales că expertiza a mai scos la iveală puternice erodări ale armăturilor, fisurări ale stâlpilor de susţinere, degradări prin fisurare ale tubului central în zona planşeului.

În fața acestei realități, Primăria Brăila, condusă atunci de Aurel Simionescu, a reușit să obțină o finanțare de 1 milion de euro de la Uniunea Europeană, pentru a începe cât mai grabnic lucrările de reabilitare și consolidare. A fost întocmit un proiect tehnic care prevedea o serie de lucrări cu un grad mare de complexitate, iar apoi a fost demarată procedura de licitație pentru angajarea unui constructor. Nicio firmă nu s-a arătat însă interesată să se implice în acest proiect, toți constructorii reclamând faptul că bugetul alocat, de 1 milion de euro, este prea mic pentru lucrări atât de dificile. În lipsă de ofertanți, licitațiile au fost reluate de trei ori, în perioada 2013 – 2015, dar fără succes. Până la urmă, termenul până la care trebuia folosit împrumutul de la UE a expirat, iar proiectul a picat.

În 2017, în primul mandat al primarului Marian Dragomir, a fost reluată ideea consolidării fostului Castel de Apă și transformării acestuia într-un mini-observator astronomic cu destinație turistică. De data aceasta, Primăria a solicitat din partea UE o finanțare mult mai generoasă, de aproape trei ori mai mare decât la prima tentativă. Cererea a fost acceptată, iar contractul de finanțare a fost semnat în 2018. Proiectul „Reabilitarea Castelului de Apă din Grădina Publică Brăila” are o valoare de peste 5  milioane euro (inclusiv TVA), din care contribuția Uniunii Europene este de peste 3,6 milioane de euro. În 2021, licitația pentru desemnarea constructorului a fost câștigată de firma ”Concivia”, iar în același an au început lucrările. Însă, după cum spune primarul Marian Dragomir, proiectul nu a fost lipsit de dificultăți. ”În timpul lucrărilor au fost identificate discrepanțe între realitatea constructivă și datele din proiectul inițial bazat pe cercetări istorice și expertize. Aceste neconcordanțe au necesitat intervenții punctuale, dispoziții de șantier și adaptări elaborate de specialiști, inclusiv de experții tehnici Constantin Pavel și Lucian Dogariu, și proiectantul general Silvia Medrihan, toți decedați pe parcursul proiectului. Toate aceste decese au presupus proceduri noi de organizare a unor licitații și termene prelungite deoarece, fiind vorba despre un monument istoric, proiectanții și experții trebuie să fie avizați a lucra pe monumente istorice”, ne-a explicat primarul Dragomir.

Trecând peste aceste tragedii, lucrările au continuat până în momentul de față, când partea cea mai grea, cea de consolidare a construcției, a fost depășită. După cum se poate vedea la fața locului, a fost refăcută și tencuiala exterioară, iar Castelul de Apă deja s-a ”scuturat” de aspectul ponosit în care a stat atâția zeci de ani, având deja o înfățișare nouă. Mai e, însă, de lucru, șantierul fiind gata acum în proporție de 80%, după cum ne-a informat primarul Marian Dragomir.

Ce mai este de făcut

Potrivit edilului-șef, la acest moment mai sunt de finalizat: montarea oglinzilor deformante și a echipamentelor pentru Cinema 7D; picturile UV și tapetul tematic în zonele expoziționale; montarea echipamentelor astronomice și a elementelor de siguranță la terase; montarea celor două ascensoare și amenajarea peisagistică a zonei din preajma castelului; montarea ferestrelor de la nivelul 6.
”Aceste ferestre amplasate în cupola mare a Castelului de Apă, la înălțimea de 25,5 m de la cota zero a clădirii, au o formă atipică, cu două curburi, una în plan orizontal și cealaltă în plan vertical. Inițial, ferestrele au fost realizate pe structură de cornier cu geam simplu. Deoarece prin proiectul tehnic s-a prevăzut înlocuirea tâmplăriei inițiale cu tâmplărie de aluminiu cu geam termorezistent Low-E reflexiv, proiectul a înregistrat un punct critic în stabilirea celei mai optime soluții pentru realizarea acestor ferestre de la nivelul 6, restul fiind deja montate. Astfel, pentru realizarea unei fațade cu o estetică deosebită, dar care să respecte și exigențele arhitecturale impuse prin proiectul tehnic, s-a decis utilizarea unor ”sisteme de pereți tip cortină” cu panouri vitrate, ce urmează a fi puse în operă”, a punctat primarul Dragomir.
 

Cum va arăta și ce utilitate va avea monumentul istoric, după finalizarea lucrărilor

Prin proiectul de reabilitare în valoare de peste 5 milioane de euro, autoritățile locale își propun o reabilitare a Castelului de Apă care să îmbine istoria, arta, știința și tehnologia într-un mod spectaculos, transformând edificiul într-un centru expozițional și științific unic în România. ”Un tur interactiv prin Univers, chiar din inima Brăilei!”, după cum spune primarul Marian Dragomir, care ne-a dat detalii:

Subsolul va găzdui un modern cinematograf 7D cu 42 de locuri în 6 camere, dar și o Cameră a oglinzilor, cu oglinzi deformante care vor crea un spațiu inedit și interactiv pentru vizitatori. De asemenea, va fi amenajat un grup sanitar destinat publicului.
La parter, vizitatorii vor descoperi o expoziție dedicată istoriei Castelului de Apă, cu imagini, documente și macheta originală, inclusiv ilustrarea procesului de degradare și reabilitare a clădirii.
În casa scării, între parter și etajul 6, pereții vor fi pictați cu vopsele UV, reprezentând planetele Sistemului Solar, constelații, galaxii și instrumente astronomice, oferind o experiență vizuală captivantă.
La fiecare etaj, tematica expozițională se diversifică:
Etajul 1 – Planetele Sistemului Solar, ilustrate realist pe pereți, podea și tavan.
Etajul 2 – Reprezentări ale Galaxiei noastre, cu imagini ale Caii Lactee și nebuloaselor, toate realizate în culori UV.
Etajul 3 – Roiuri de galaxii și misiuni spațiale, cu ajutorul a două dispozitive holografice.
Etajul 4 – Telescoape spațiale, constelațiile vizibile din România în funcție de anotimp, dar și constelații tradiționale românești, ilustrate cu LED-uri.
Etajul 5 – Cameră de proiecții conectată cu observatorul astronomic, birou administrativ, două terase dotate cu telescoape mobile și ecrane LED care vor reda imagini în timp real.
La etajul 6, vizitatorii vor avea acces la o platformă rotativă care oferă o panoramă spectaculoasă a orașului. Acest nivel va fi echipat cu ecrane LED conectate la observator.
Etajul 7 va adăposti Observatorul Astronomic, unde urmează să fie montate un telescop central și alte echipamente de specialitate. Acesta nu va fi deschis publicului, dar va susține activitatea educațională și științifică a întregului ansamblu.
La intrarea în castel va fi montată o presă de monede-suvenir, cu design personalizat, menită să consolideze brandul turistic al Castelului și al Municipiului Brăila.
Prin această reabilitare, Brăila adaugă pe harta turismului cultural și științific din România un nou punct de atracție: un monument istoric transformat într-un veritabil centru de explorare a Universului, unde fiecare vizitator – fie copil, adult sau pasionat de astronomie – va putea trăi o experiență educațională și senzorială de neuitat.Castelul de Apă va deveni un simbol reabilitat al Brăilei și un centru viu de știință, memorie și inovație”, spune conducerea Primăriei.

Continue Reading

ADMINISTRAȚIE

Cum poate scădea prețul la gunoi

• recent a fost aprobată mandatarea specială a decidenților administrației pentru a vota în AGA a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”ECO Dunărea” Brăila, modificarea tarifelor pentru colectarea separată a deșeurilor, măturatul stradal și deszăpezire • asta după ce operatorul, Asocierea Polaris M. Holding SRL și PHG Waste Management SRL, a solicitat administrației să aprobe majorarea tarifelor, față de contractul inițial semnat în luna iunie, pentru a-și putea plăti angajații • chiar și așa tarifele sunt mai mici față de cele prevăzute în contractul cu RER, de dinaintea celui cu Polaris • subiectul a stârnit discuții în cadrul ședinței CJ Brăila, iar președintele Francisk Iulian Chiriac a vorbit despre un proiect pe fonduri europene de aproape 60 milioane euro, care ar trebui să ducă la scăderea taxei la gunoi în viitor

Published

on

Noi majorări la tarifele pentru gunoi, însă autoritățile locale promit o contramăsură care ar mai echilibra balanța în viitorul apropiat. Consilierii județeni și municipali au aprobat, recent, acordarea unor mandate speciale liderilor administrației brăilene pentru a vota în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (AGA) ”ECO Dunărea” Brăila a noilor tarife la colectarea deșeurilor, măturatul stradal și acțiunile de deszăpezire. După cum reiese din rapoartele de specialitate ale proiectelor, operatorul (Asocierea M. Holding SRL și PHG Waste Management SRL) a transmis o solicitare către autoritățile publice locale, pe 8 august, privind necesitatea modificării tarifelor pentru activitățile care fac obiectul Contractului de delegare ce a fost încheiat inițial pe 4 iunie 2025. Pe scurt, aceștia au invocat faptul că ar mai avea nevoie de mai mulți bani pentru a-și putea plăti salariații.

ÎSolicitarea a avut la bază modificarea esențială a unor categorii de cheltuieli, precum: creșterea salariului minim brut pe economie la nivelul de 4.050 lei/lună și a valorii bonurilor de masă la nivelul de 19 lei/zi/salariat; Creșterea prețului combustibililor ca urmare a creșterii accizelor; Creșteri datorate modificării tarifelor la Stația de sortare Vădeni, la Depozitul ecologic și creșterea taxei la Zona de umplutură administrată de SUPAGL Brăila, tarife ce intră în calculul valorii facturate de operator”, după cum se mai menționează în raport, privitor la concluziile trase de ADI ”ECO Dunărea” după verificarea documentației transmise de operator.

Subiectul a încins spiritele la Consiliul Județean Brăila

În ședința ordinară a CJ Brăila din 30 septembrie, care s-a lăsat cu un scandal monstru între reprezentanții PSD și PNL, printre altele, a fost aprobată și mandatarea specială a Președintelui Consiliului Județean Brăila, în calitate de reprezentant al Unității Administrativ Teritoriale Județul Brăila prin CJ Brăila pentru a vota în AGA a ADI ”ECO Dunărea” Brăila modificarea tarifelor aferente Contractului de delegare încheiat cu ”Polaris” și ”PHG”, la pachet cu acordarea unui mandat Asociației ”ECO Dunărea” de a aproba tarifele modificate și tarifele distincte.

Ei bine, subiectul creșterilor de tarife a încins spiritele în ședință, consilierii județeni ai PNL, prin vocea lui Marian Sârbu și a lui Ovidiu Nechita, au acuzat că unele tarife sunt aberante și au dat ca exemplu tarifele de 1.056,02 lei/1.000 mp pentru curățatul manual al zăpezii, respectiv, 3.282,84 lei/1.000 mp pentru curățatul manual al gheții. Sârbu a insistat pe ideea că nu se specifică deloc clar în proiect despre câte persoane ar fi vorba, care vor efectua deszăpezirea manual și a acuzat că s-ar putea interpreta că respectiva sumă ar putea fi aplicabilă per lucrător.

Președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful PSD Brăila) și vicele Ionuț Ciprian Dobre au explicat că prețurile s-au stabilit în urma unei achiziții publice și că noile tarife nu implică diferențe foarte mari față de contractul inițial și că sunt mai mici decât prețurile pe care le cerea fostul operator. De asemenea, au explicat că nu se pune problema ca tariful pentru deszăpezirea manuală să fie valabil per lucrător, așa cum au sugerat liberalii.

Și liderul grupului AUR din CJ Brăila, consilierul județean Viorel Botea, a anunțat la momentul respectiv că toți colegii săi de partid vor vota ”împotriva” proiectului, deoarece consideră că orice majorare a tarifelor reprezintă o nouă povară pe administrația publică locală, pe primari și pe bugetul general al județului.

Chiriac a insistat totuși pe ideea că prețurile, chiar și modificate, sunt mai mici decât cele din contractul precedent pe care administrația l-a avut cu RER.

În cele din urmă, proiectul a fost adoptat cu 19 voturi “pentru” și 11 ”împotrivă” din partea PNL și AUR. Hotărârea poate fi consultată pe site-ul Consiliului Județean Brăila, iar anexa cu noile tarife poate fi accesată și prin următorul link, pe pagina online a ziarului: HCJ166.

Planul șefului CJ Brăila de a scădea tariful la gunoi în următorii ani

Interesant este că la rubrica ”Alte probleme” din cadrul ședinței respective, președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a revenit asupra subiectului, în încercarea de a răspunde acuzațiilor ce i-au fost aduse la momentul respectiv de către unii dintre consilierii PNL. Acesta a dorit să reamintească faptul că în ședința ordinară din 27 august, chiar dacă liberalii l-au criticat, a fost aprobat un proiect privind cumpărarea de către CJ Brăila a unui teren extravilan, situat în Comuna Vădeni, în suprafață de 10.000 mp (categoria de folosință teren arabil), mutarea făcând parte dintr-un plan mai amplu de reducere în timp a tarifului la gunoi, prin intermediul unui proiect pe fonduri europene de aproape 60 milioane euro.

”Vă spun că sunt de 10 ani președintele CJ Brăila și nu am făcut niciodată, nicio ilegalitate! Am respectat legea și am încercat și încerc în continuare să găsesc soluții. Și vă spun că sunt unele probleme destul de grave. Mă gândesc în primul rând la binele județului. Dar vreau să vă dau un exemplu. Acel teren de 10.000 de metri pătrați, unde dumneavoastră (n.r. – consilierii PNL) ați votat «împotrivă». Este un proiect pe care vrem să îl depunem la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Est pentru a moderniza TMB-ul (n.r. – Instalația de sortare și de tratare mecano-biologica) de la Vădeni. Modernizarea aceasta ne va duce la scăderea taxei CEC (n.r. – Contribuția pentru Economia Circulară), care în momentul de față este de 160 lei/tona de gunoi plus TVA. Și acest lucru va duce la scăderea automată a taxei și la populație, și la agenții juridici și așa mai departe, în tot județul. Dar dacă nu ați venit să întrebați și luați totul mot à mot, cât costă una sau cealaltă. Știți la ce valoare ajunge proiectul european?! Valoarea proiectului european pe care trebuie să îl depunem este de aproape 60 milioane euro! Păi, pentru 11.000 euro cu care am cumpăra noi acel teren, e ok să ratăm un proiect care aduce aproape 60 milioane euro și aduce o scădere a tarifului de gunoi în tot județul?! Credeți că e o soluție bună sau rea?”, a declarat Chiriac.

Precizăm că în ședința ordinară a CJ Brăila din 27 august proiectul privind aprobarea cumpărării terenului extravilan (arabil), situat în Comuna Vădeni, în suprafață de 10.000 mp, a fost introdus suplimentar pe ordinea de zi. La momentul respectiv s-a aprobat achiziția terenului cu 11.000 euro (echivalentul în lei la cursul valutar BNR din ziua încheierii tranzacției).

Care vor fi noile tarife (fără TVA)

Astfel, tarifele distincte (fără TVA) calculate de către Aparatul tehnic al ADI ”ECO Dunărea” urmare a modificării tarifelor din contractul administrației cu Asocierea ”Polaris – PHG”, ce vizează Zonele de Operare 1, 2 și 3, au fost stabilite astfel: Tariful de colectare și transport deșeuri de hârtie, carton, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale (Asocierea Polaris) se ridică la 692,44 lei/tonă pentru cele trei zone de operare; Tariful de colectare și transport deșeuri reziduale se ridică la 315,65 lei/tonă pe toate cele trei zone; Tariful pentru activitatea de colectare și transport separat al biodeșeurilor înseamnă 262,18 lei/tonă pentru toate cele trei zone; Tariful de sortare pentru Stația Vădeni (Brai-Cata SRL) înseamnă 39,36 lei/tonă pentru Zona 1, cel de sortare la Stația Ianca (FCC Environment Romania) se ridică la 312,88 lei/tonă pentru Zonele 2 și 3; Tariful Stației de Tratare – Mecano biologică este de 96,52 lei/tonă și se aplică doar pentru Zona 1; Tariful de depozitare la Depozitul Muchea (Tracon SRL) este de 135,12 lei/tonă pentru Zona 1, respectiv la Depozitul Ianca (FCC Environment Romania SRL) de 228,10 lei/tonă aplicabil pentru Zonele 2 și 3; Tariful de transfer (Reciclabile) este de 191,33 lei/tonă doar pentru Zona 3, la fel cum este cazul tarifului de transfer (Rezidual) 116,52 lei/tonă.

De asemenea, în ceea ce privește restul tarifelor, trebuie punctat că acestea au fost aprobate atât de consilierii județeni cât și de consilierii municipali (în cazul CLM Brăila, în ședința ordinară din 24 septembrie). Așadar, consilierii brăileni au răspuns solicitării operatorului și au dat ”undă verde” pentru ca tarifarea activității de colectare și transport separat a deșeurilor de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale (reciclabile) să crească de la 673,25 lei/tonă fără TVA, cât a fost ofertat la licitație, la 692,44 lei/tonă (o creștere de 2,85%); Tariful pentru activitatea de colectare separată și transportul separat al deșeurilor reziduale, inclusiv a reziduurilor menajere și similare și a altor deșeuri colectate separat decât cele de hârtie, metal, plastic și sticlă, de la 306,63 lei/tonă la 315,65 lei/tonă (o creștere de 2,94%); totodată tariful pentru activitatea de colectare și transport separat al biodeșeurilor, de la 253,93 lei/tonă, la 262,18 lei/tonă (o creștere de 3,25%). Trebuie precizat că în toate cazurile discutăm despre tarife fără TVA.

Totodată, pentru serviciile conexe celui de salubrizare cu grad redus de repetabilitate și care se desfășoară ocazional, s-a stabilit că: tariful pentru gestionarea deșeurilor provenite din locuințe, generate de activități de reamenajare și reabilitare interioară și/sau exterioară a acestora, la solicitarea utilizatorilor casnici va crește de la 353,54 lei/tonă la 356,55 lei/tonă (0,85%), respectiv de la 123,74 lei/mc la 534,83 lei/mc. Tariful pentru gestionarea deșeurilor voluminoase, inclusiv saltele și mobilă, colectate la solicitarea utilizatorilor să fie majorat de la 391,22 lei/tonă la 405,76 lei/tonă (o creștere de 3,72%); Tariful pentru gestionarea deșeurilor municipale abandonate de la 171,35 lei/tonă, la 177,50 lei/tonă (o creștere cu 3,59%), respectiv de la 59,97 lei/mc la 62,12 lei/mc. Totodată, tariful pentru gestionarea deșeurilor abandonate, provenite de la lucrări de construcții, de la 353,55 lei/tonă la 356,55 lei/tonă (cu 0,85%).

Mai mult, potrivit anexei aprobate în cadrul celui de-al doilea proiect ce viza activitatea de măturat, spălat și stropitul căilor publice din Municipiul Brăila și Comuna Chiscani, inclusiv colectarea și transportul deșeurilor de pământ și pietre provenite de pe căile publice la depozitele de deșeuri, precum și a deșeurilor provenite din coșurile stradale la depozitele de deșeuri și/sau la instalațiile de tratare, situația tarifelor (tot fără TVA) se prezintă în felul următor: 17,04 lei/1.000 mp (în loc de 16,67 lei cât era inițial) pentru măturat mecanizat carosabil cu descărcare în depozitul ecologic, respectiv 15,31 lei/1.000 mp (în loc de 14,91 lei) dacă descărcarea se face la rampa de descărcare. În ceea ce privește măturatul mecanizat al trotuarelor, aici tariful este de 17,56 lei/1.000 mp (tariful inițial era de 17,03 lei) dacă descărcarea se face în depozitul ecologic și 15,84 lei/1.000 mp (în loc de 15 lei) dacă se efectuează la rampa de descărcare. Pentru măturatul manual al carosabilului discutăm despre 45,47 lei/1.000 mp (tariful inițial era de 41,29 lei), iar în cazul trotuarelor 45,45 lei/1.000 mp (înainte era 41,27 lei).

Tarife deszăpezire

În cazul activităților de curățare și transport a zăpezii de pe căile publice din Municipiul Brăila și Comuna Chiscani și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț, tabloul tarifelor arată în felul următor: 439,61 lei/oră pentru curățatul mecanizat al zăpezii cu autospeciale/utilaje echipate cu lamă/plug –  Trakker (înainte era 434,44 lei), respectiv 71,68 lei/oră cu City Ranger (tariful inițial era de 68,81 lei) și 86,91 lei/oră cu Ford Ranger (inițial tariful era de 80,79 lei); 309,36 lei/oră este tariful pentru încărcătorul frontal (inițial era de 299,75 lei); 542,02 lei/oră pentru tractor cu lamă de 3 ml (tarif care s-a menținut); 70,38 lei/oră pentru curățatul mecanizat al zăpezii cu autospeciale/utilaje din categoria freză, pe căile publice specificate distinct în caietul de sarcini (tariful inițial era de 66,22 lei). De asemenea, 1.056,02 lei/1.000 mp pentru curățatul manual al zăpezii, inclusiv stații publice de îmbarcare-debarcare călători și refugii (tariful la momentul semnării contractului era de 944,29 lei), respectiv 3.282,84 lei/1.000 mp pentru curățatul manual al gheții în aceleași zone amintite (tariful inițial era de 2.933,73 lei); 25,92 lei/mc costă încărcatul mecanizat și transportul zăpezii (inițial era 25,27 lei); 869,15 lei/oră costă împrăștiatul mecanic de material antiderapant, de tip sare Trakker (tariful inițial era de 861,46 lei), respectiv 71,68 lei/oră în cazul City Ranger (tariful inițial era de 68,81 lei) și 86,91 lei/oră în cazul Ford Ranger (tariful inițial era de 80,79 lei); 737,21 lei/oră este tariful pentru utilizarea unei autospeciale cu plug/lamă 3 ml și sărăriță de 4 mc, respectiv 895,18 lei/oră pentru sărărița de 6 mc (în ambele situații tariful s-a menținut). Totodată, 106,51 lei/1.000 mp pentru împrăștiatul manual de material antiderapant, de tip sare (tarif majorat de la 97,2 lei).

Continue Reading

Trending

Copyright © 2017 Zox News Theme. Theme by MVP Themes, powered by WordPress.