Social Media

LOCAL

Brigada 10 Geniu scoate la concurs posturi de soldat gradat profesionist

Publicat

în

• principalele criterii de recrutare: vârsta între 18 și 45 de ani, minim 10 clase, cetățenie română și cazier „curat” • candidații pot opta pentru un post atât în Brăila, cât și pentru unul în Ganizoanele București, Alba Iulia sau Satu Mare
 
Brigada 10 Geniu „Dunărea de Jos” Brăila, cea mai mare unitate de geniu din țară, scoate la concurs mai multe posturi vacante de soldat gradat profesionist (în perioada 5 august – 13 septembrie) în Garnizoanele Brăila, București, Alba Iulia și Satu Mare. Criteriile de recrutare ale candidaților sunt următoarele:
– cetățenie română și domiciliul stabil în România;
– vârsta cuprinsă între 18 ani împliniţi la data începerii programului de instruire şi cel mult 45 de ani împliniţi la data finalizării programului de instruire;
– absolvenţi cel puţin ai primilor doi ani de studiu din învăţământul liceal, în condiţiile prevăzute de Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 (minim 10 clase);
– permis de conducere auto valabil, categoriile B şi C, eliberat de către autorităţile române – (doar candidații care optează pentru arma Auto şi/sau pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto din arma Geniu);
– să nu facă parte din partide politice;
– pentru candidații care au mai fost în sistem, trebuie declarație în scris că renunță la grad (în urma selecției și instruirii, aceștia vor primi gradul de soldat);
– să nu aibă antecedente penale;
– apt medical;
– apt psihologic.
Selecția aptitudinală generală constă în parcurgerea probei sportive (traseu utilitar-aplicativ și alergare de rezistență pe distanța de 2.000 de metri), probei psihologice (teste de aptitudini, chestionare de personalitate) și a interviului de evaluare finală.
Pentru detalii și înscrieri, candidații pot contacta următoarele structuri militare:
– Comandamentul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” Brăila, telefon 0239.617693;
– Batalionul 110 Sprijin Logistic „Mareșal Constantin Prezan” Brăila, telefon 0239.614288;
– Batalionul 72 Geniu „General Constantin Savu” Brăila, telefon 0239.684547;
– Batalionul Nave Treceri Fluviale „Danubius” Brăila, telefon 0239.652837;
– Batalionul 136 Geniu „Apulum” Alba Iulia, telefon 0258.813491;
– Batalionul 52 Geniu „Tisa” Satu Mare, telefon 0261.766144;
– Batalionul 96 Geniu „Cetatea București”, telefon 0213.325892.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile