Social Media

LOCAL

Două minore, de 9 și 15 ani, accidentate de o autoutilitară, în comuna Chiscani. Au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale

Publicat

în

Miercuri, 28 august, în jurul orei 15:20,  în localitatea Chiscani s-a produs un accident rutier. Potrivit polițiștilor, din primele cercetări a reieșit că, un bărbat de 41 de ani, din localitatea Chiscani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 212, pe raza localității de domiciliu, dinspre Brăila către Tichilești, ar fi surprins și accidentat două minore.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a celor două minore de 9 și 15 ani, ambele din localitatea Chiscani, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero. În cauză continuă cercetările într-un dosar dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile