Social Media

LOCAL

Captură impresionantă de țigarete provenite din contrabandă și băuturi spirtoase. Polițiștii au efectuat cinci percheziții la contrabandiști

Publicat

în

* în urma activităților la domiciliul unui bărbat de 50 de ani și al unei femei, de 50 de ani, ambii din Brăila, au fost descoperite și ridicate 350.024 de țigarete de contrabandă, și 1.000 de litri de băuturi spirtoase * cei doi nu au putut prezenta documente justificative pentru țigări și alcool, iar polițiștii au găsit și importante sume de bani
 
 
 
 
Percheziții domiciliare la contrabandiști de țigări. De la domiciliul unui bărbat și al unei femei, au fost ridicate importante cantități de țigarete de contrabandă și băuturi spirtoase, dar și sume de bani. Cei doi sunt cercetați sub control judiciar.
Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, la data de 15 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Brăila, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Brăila. Se efectuează cercetări într-un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă. ”În urma activităților, la domiciliul unui bărbat de 50 de ani și al unei femei, de 50 de ani, ambii din Brăila, au fost descoperite și ridicate 350.024 de țigarete provenite din contrabandă, 1.000 de litri de băuturi spirtoase, pentru care nu s-au putut prezenta documente justificative, dar și importante sume de bani”, au spus polițiștii.
În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, pe bărbatul de 50 de ani.
La data de 16 septembrie, instanța de judecată a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de bărbatul și față de femeia de 50 de ani.
Procurorii fac precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile