LOCAL
Incident tragic în Brăila. Unui șofer de 58 de ani, din Tudor Vladimirescu, i s-a făcut rău la volan și a pierdut controlul mașinii. Echipajul de pe Ambulanță a constatat decesul bărbatului
Unui bărbat de 58 de ani, din comuna Tudor-Vladimirescu i s-ar fi făcut rău la volan în timp ce conducea autovehiculul pe strada Pietații din municipiul Brăila. După cum se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, acesta a pierdut controlul volanului și, la intersecția cu Aleea Parcului, a acroșat un indicator rutier. Incidentul s-a întâmplat astăzi, luni, 4 noiembrie, în jurul orei 17.00.
”La fața locului au intervenit echipaje ale Ambulanței care, în urma manevrelor de resuscitare, au declarat decesul bărbatului. În cauză continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, precizează Poliția. .
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori.
Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi,
jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare.
Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului
la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele
daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR






































