Social Media

LOCAL

O brăileancă a încercat să vândă o bicicletă pe internet dar a rămas fără 11.000 lei în cont. Individul care a convins-o să-i dea datele bancare a fost prins de polițiști

Publicat

în

În noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore pe un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din județul Suceava, bănuit de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. După cum precizează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila, fapta a fost comisă în urmă cu câteva zile.
Mai exact, pe 5 noiembrie, o brăileancă de 44 de ani, a postat spre vânzare, pe o platformă de profil, o bicicletă. Tânărul în cauză s-a oferit să cumpere bicicleta, trimițându-i femeii și un link, unde aceasta și-a introdus datele bancare și cele de stare civilă, fiindu-i retrasă din contul bancar suma de peste 11.000 de lei. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat persoana din spatele link-ului, respectiv tânărul de 21 de ani, constându-se faptul că acesta, cu suma de bani retrasă, ar fi comandat două telefoane mobile. Astfel, în data de 8 noiembrie, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul de Investigații Criminale, tânărul a fost depistat în flagrant, pe raza municipiului Suceava, în timp ce ridica de la curier cele două telefoane mobile. De asemenea, la domiciliul său a fost efectuată o percheziție domiciliară, fiind găsită suma de 220 de euro, 800 de lei, un laptop și un contract de amanetare a unui telefon mobil.
”În această după-amiază, sâmbătă, 9 noiembrie, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost încarcerat în C.R.A.P Brăila. Pe această cale, pentru a evita să deveniți victima unei înșelăciune, vă rugăm să țineți cont de următoarele recomandări: Nu accesați linkuri sau atașamente din surse necunoscute! Fiti atenți la exprimarea interlocutorilor în scris, precum și la corectitudinea gramaticală a textului! în cazul în care ați accesat linkul, este vital să vă adresați cât mai repede băncii emitente a cardului, pentru a bloca cardul și eventuale tranzacții ilicite din cont. Ulterior, dacă ați suferit pagube materialre, adresați-vă celei mai apropiate secții de poliție sau apelați 112!”, precizează IPJ Brăila.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile