Social Media

ADMINISTRAȚIE

Din rău în mai rău, într-o intersecție din Vidin

Publicat

în

• la intersecția străzilor Bujorului și Grindului, un capac de canalizare pus din start necorespunzător, anul trecut, când s-a reabilitat carosabilul, se degradează pe zi ce trece, fără ca nimeni să găsească o soluție eficientă pentru rezolvarea problemei
 
 
 
Anul trecut, locatarii cartierului Vidin s-au bucurat când s-a turnat asfalt, inclusiv pe strada Bujorului. Au fost însă discuţii cu “insuficienţa geigerelor la intersecţia cu Fagului”, chiar şi după ce Compania de Utilități Publice ”Dunărea” a intervenit operativ în zonă. Aşa este când sunt şi pretenţii nu mereu justificate, dar ce s-a întâmplat la intersecția străzilor Bujorului și Grindului ne duce la veşnica poveste a capacelor de canalizare. Aici, lucrurile au demarat necorespunzător încă de la turnarea gurii de vizitare şi a plăcii de susţinere, care, foarte subţire, a cedat sub greutatea monturii din fontă. 
În urmă cu câteva săptămâni, am semnalat situaţia direcţiei de resort din primărie, primind răspunsul că “totul se va rezolva urgent”. Cu câteva zile în urmă, însă, am constatat că lucrurile s-au agravat, iar rezolvarea (de moment) constă într-o baliză grea, din beton, şi două-trei crengi deja uscate, aşezate peste capacul distrus total. Spre atenţionarea şoferilor şi nemulţumirea locuitorilor din zonă, care se plâng în continuare de lucrul făcut de mântuială și de faptul că nimeni nu intervine pentru rezolvarea definitivă și eficientă a problemei.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile