Social Media

LOCAL

Minori depistați în flagrant, în Gara Brăila, cu obiecte periculoase

Publicat

în

* asupra unui tânăr de 15 ani a fost descoperit un cuțit cu lungimea de 42 cm, iar asupra altui tânăr de 13 ani un cuțit cu lungimea de 23 cm
 
Tineri gălățeni cu cuțite, prinși în Gara Brăila. La data de 24 ianuarie, un echipaj format polițist din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Brăila și un jandarm au legitimat două persoane ce se aflau în gara CF Brăila, stabilind că este vorba de doi tineri de 13 și 15 ani, ambii din Galați.”În urma controlului corporal efectuat, asupra tânărului de 15 ani a fost descoperit un cuțit cu lungimea de 42 cm și asupra tânărului de 13 ani un cuțit cu lungimea de 23 cm”, au spus polițiștii.
Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
Cei doi minori au fost conduși la sediul poliției și predați familiei.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile