Social Media

LOCAL

Au luat foc trei case din Vărsătura. O persoană a ajuns la UPU cu arsuri la nivelul membrelor superioare

Publicat

în

* o persoană a ajuns la UPU, cu arsuri la nivelul membrelor superioare * pompierii intervin cu cinci autospeciale de stingere
 
Două case din satul Vărsătura au luat foc în această seară, arzând generalizat, în timp ce la o a treia incendiul s-a extins doar la nivelul acoperișului. Suprafata afectată se întinde pe circa 700 – 800 metri pătrați, după cum informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila. Proprietarul locuintei de unde a izbucnit incendiuș a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean Brăila, cu  arsuri la nivelul membrelor superioare.
Pompierii au sosit la locul intervenției cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La locul incendiului a sosit și o ambulanta SAJ tip C petru eventualitatea altor victime.
La ora 20.00, incendiul a fost localizat, eliminându-se pericolul propagării la alte locuințe. În sprijinul echipajelor de intervenție a venit și o autospecială de stingere de la Ianca.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile