Social Media

SPORT

Campionatul de Minifotbal Brăila intră în faza a doua

Publicat

în

• sezonul regulat s-a încheiat • primele cinci echipe vor participa la turneul play-off, celelalte la turneul play-out
 
Campionatul de Minifotbal Brăila și-a derulat ultima etapă din sezonul regulat, cea de a 18-a, urmând ca această competiție să intre în faza a doua, în care primele cinci clasate se vor “duela” în turneul play-off, celelalte cinci în turneul play-out.
Revenind la runda a 18-a, este de menționat faptul că multipla campioană județeană, Pretenașii&Keleș-Auto, a pierdut cu un scor categoric, 4-2, meciul cu actualul lider, United.
Riders a avut foarte multe ocazii în partida cu ultima clasată, Minifotbal All-Boys, și s-a impus cu 6-1. 
Tinerii jucători de la Juventus Under 19 au început în forță partida cu  Sporting, iar la pauză conduceau cu scorul de 4-0. În cel de-al doilea act, pe fondul relaxării acestora, oaspeții au revenit în joc și au redus din diferență.
Partida Juventus Old-Boys – Steaua Dunării s-a încheiat cu victoria la limită a echipei considerate în deplasare, deși favorită la începutul meciului era Juventus Old-Boys.
Amicis Aventin a câștigat cu 4-2 partida cu Juventus și și-a asigurat participarea la turneul play-off. Însă atât Amicis cât și Juventus au ca obiectiv clasarea pe podium.
La turneul play-off vor participa echipele: 1. United 45 puncte, 2. Pretenașii&Keleș-Auto 38 puncte, 3. Amicis Aventin 36 puncte, 5. Juventus 36 puncte.
La turneul play-out vor participa echipele: 6. Riders 34 puncte, 7. Steaua Dunării 16 puncte, 8. Juventus Old-Boys 15 puncte, 9. Sporting 6 puncte, 10. Minifotbal All-Boys zero puncte.
 
Rezultatele și marcatorii partidelor din etapa 18-a, ultima din sezonul regulat:
– Minifotbal All-Boys – Riders 1-6 (1-2). Florin Anghel 1 gol / Marian Gologan 2, Bogdan Toma 2, Neguțu Cazan 1, Ștefăniță Sava 1.
– Juventus Old-Boys – Steaua Dunării 2-3 (1-1). Adrian Postolea 1, Emanuel Pîrlețeanu 1 / Gianni Niță 2, Argentin Niță 1.
– Juventus Under 19 – Sporting 6-4 (4-0). Daniel Tiutiu 2, Alfred Chiburță 2, Andrei Gherghișan 1, Alex Buzatu 1 / Marius Lazoc 2, Mădălin Nicolau 1, Cosmin Gherson 1.
– Juventus – Amicis Aventin 2-4 (1-3). Nicu Pavelescu 1, Ed. Matei 1 / Georgian Chihaia 2, Silviu Crăciun 2.
– Pretenașii&Keleș-Auto – United 2-4 (1-2). Ștefan Constantin 2 / Andrei Trandafir 2, Andrei Crăciun 2.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile