Social Media

CULTURĂ

Sala „ProArte” găzduiește ediția a patra a Concursului Județean „Tradiții și obiceiuri”

• evenimentul are loc miercuri, 10 decembrie, de la ora 14:00, la Centrul de Creație Brăila • sunt înscriși în concurs opt concurenți • din juriu fac parte: Adina Ciubotariu Hulubaș, cercetător la Academia Române, prof. Veronica Dobrin și Tudorița Voineag

Publicat

în

traditii

Consiliul Județean Brăila și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație Brăila), cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila, organizează miercuri, 10 decembrie,începând cu ora 14:00, în Sala ProArte a instituției din Piața Traian nr. 2, cea de-a patra ediție a Concursului județean „Tradiții și obiceiuri”.

Evenimentul are drept scop cunoașterea, conservarea și valorificarea tezaurului cultural  autentic brăilean prin promovarea colindelor, a datinilor și a obiceiurilor strămoșești din zona Brăilei, prin păstrarea tradițiilor și a entității noastre naționale, precum și implicarea comunității în perpetuarea actului cultural.

Concurenții admiși în concurs sunt: Petrea Alexandra Ștefania (mun. Brăila), Ansamblul de cântece, jocuri, obiceiuri și tradiții populare „Mugurașul” al Palatului Copiilor (mun. Brăila), grupul „Alunelul” (mun. Brăila), grupul „Cantemirenii” (mun. Brăila), ansamblul „Hora Măxinenilor” (com. Măxineni, jud. Brăila), grupul „Vestitorii” (mun. Brăila), grupul de colindători „Românașii” (mun. Brăila) și grupul „Nu mă uita” (mun. Brăila).

Juriul de specialitate, cel care va nota cu obiectivitate calitatea vocii și a valorii interpretative, dificultatea repertoriului, expresivitatea, sincronizarea, calitățile ritmice, stilul interpretativ, autenticitatea pieselor din concurs, originalitatea, improvizația, omogenitatea, armonizarea, virtuozitatea instrumentală este alcătuit din: Adina Ciubotariu Hulubaș (președinte juriu, cercetător al Academiei Române – Filiala Iaşi, specialist în etnologie şi folclor), Veronica Dobrin, personalitate marcantă a culturii brăilene, fost director al Teatrului „Maria Filotti” și director executiv al Fundației „Hariclea Darclee” și Tudorița Voineag, solist de folclor.

Evenimentul va fi transmis live, pe pagina de Facebook: Centrul.de.Creatie.Braila.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile