SPORT
Fotbalul din Liga a V-a a intrat în vacanță
• după primele 13 etape, AFC Urleasca a rămas singura echipă cu maximum de puncte din acest eșalon • liderul Seriei I are 9 puncte avans față de celelalte două formații de pe podium
Odată cu disputarea meciurilor din etapa a 13-a, fotbalul din Liga a V-a a intrat în vacanță.
În ultima rundă din acest an, favoritele la podium au obținut victorii scontate. De departe, AFC Urleasca este formația cea mai bună din acest eșalon, pentru că a câștigat toate cele 13 meciuri disputate și are cel mai bun atac și cea mai bună apărare.
În Seria I există un decalaj de 9 goluri între lider și celelalte două formații de pe podium, aceeași diferență de puncte fiind între locul al 3-lea, ocupat de Voința Plopu, și poziția a 4-a deținută de CS Comunal Tricolorul Viziru.
În seria a II-a, lupta pentru titlul de campioană județeană va continua și în partea a doua a campionatului, între Viitorul Cireșu și Voința Surdila Găiseanca, diferența dintre cele două formații fiind de doar 3 puncte în acest moment.
Cel mai productiv atacant al etapei a 13-a a fost Relu Neculai, jucătorul celor de la Unirea Gradiștea, care a reușit să marcheze 4 goluri.
Podiumul în Seria I: 1. AFC Urleasca 39 de puncte, 2. Romgal Romanu 30 de puncte (golaveraj: 47-28), 3. Vointa Plopu 30 de puncte (golaveraj: 41-26).
Podiumul în Seria a II-a: 1. Viitorul Cireșu 31 de puncte, 2. Voința Surdila Găiseanca 28 de puncte, 3. AS Jirlău 22 de puncte (golaveraj: 38-26), 4. Voința Vișani 22 de puncte (golaveraj: 34-24), 5. Unirea Grădiștea 22 de puncte (golaveraj: 29-21).
Rezultatele și marcatorii din etapa a 13-a:
Seria I:
» Romgal Romanu – Dunărea Tichilești, 4-3 (0-1). Bălan (min. 49 – autogol), Coman (min. 55), Moldoveanu (min. 56), Ene (min. 71) / Dincă (min. 18), Săbăduș (min. 65), Mihai (min. 78);
» CS Râmnicelu – Dunărea Gropeni, 4-2 (4-0). Mareș (min. 12), Costin (min. 26), Petrof (min. 29), Baciu (min. 45) / Streche (min. 48, 78);
» Voința Plopu – Dinamic Unirea, 4-1 (2-0). Rusu (min. 32), Pantazi (min. 35), Predescu (min. 77), Dinu (min. 90+3) / Drăgan (min. 87);
» Dunărea Sport Lacu Sărat – Siretul Vădeni 5-2, (3-2). Constantin (min. 18, 71, 83), Enache (min. 21), Bornescu (min. 36) / Moldoveanu (min. 30), A. Enache (min. 41 – autogol);
» Gloria Movila Miresii – Speranța Măxineni, 7-0 (2-0). Tudorache (min. 16, 55), Anton (min. 24, 81), Negru (min. 50), Bașno (min. 58), Peticaru (min. 72);
» AFC Urleasca – AFC Tufești, 5-1 (5-1). A. Spătaru (min. 7, 10, 26), C. Ciocan (min. 30, 33) / Cojocea (min. 35);
» Victoria Traian II – CS Comunal Tricolorul Viziru, 4-0 (2-0). Rancea (min. 23), Ghiță (min. 31, 63), Done (min. 60).
Seria a II-a:
» Spicul Zăvoaia – Voința Vișani, 4-1 (1-1). Turcu (min. 16, 85), N. Dumitrana (min. 70, 90) / Cojocaru (min. 45);
» Voința Surdila Găiseanca – AS Jirlău, 2-1 (1-1). R. Barbu (min. 25), Crețu (min. 88) / Dunose (min. 42);
» Victoria Dedulești – Viitorul Cireșu, 1-6 (0-2). Sorică (min. 75) / M. Popa (min. 17, 72, 88), V. Stan (min. 23), Turcu (min. 51), I. Popa (min. 65);
» Comagrim Dudești – AS Ulmu 3-2, (1-1). Dogaru (min. 18), Țurcan (min. 77, 90) / Chirițoi (min. 22), Brancia (min. 87);
» CS Local Mircea Vodă – Unirea Gradiștea, 2-6 (0-4). Climescu (min. 60), Mihalcea (min. 86) / R. Neculai (min. 5, 21, 63, 70), Tatu (min. 33), Cristea (min. 43);
» Voința Făurei Sat – Viitorul Șuțești, 2-4 (2-1). Văceanu (min. 28), Băbătie (min. 37) / C. Untea (min. 41), Nicolae (min. 75), Vizireanu (min. 85), Maraloiu (min. 90+2); Voința Bărăganu a stat în această etapă.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR





































