Social Media

SPORT

Victoria Traian a mai făcut o “victimă”

Publicat

în

• liderul Ligii a IV-a s-a impus cu 5-0 în partida cu CS Făurei și continuă drumul spre titlul județean
 
În etapa a 15-a a Ligii a IV-a s-au disputat cinci partide, în două dintre ele s-au impus echipele gazdă, în celelalte trei succesul a fost de partea echipelor vizitatoare.
Meciul cel mai echilibrat părea cel de la Traian, între liderul campionatului Victoria Traian și CS Făurei, dar în realitate partida a fost controlată autoritar de formația gazdă. Jocul s-a încheiat cu scorul de 5-0 în favoarea Victoriei Traian, însă raportat la numărul ocaziilor, liderul putea să se impună la o diferență mult mai mare. Leonard Coteț a deschis scorul în minutul 7, iar după o țesătură de pase, echipa gazdă și-a dublat avantajul după reușita lui Rancea (min. 17). După o acțiune personală spectaculoasă, Mogoș (min. 18) a stabilit scorul pauzei, 3-0 pentru Victoria Traian. În minutul 49, Mogoș putea realiza “dubla”, dar mingea șutată de el a fost respinsă cu mâna de pe linia porții de Andrei Rusu și, firesc, arbitrul de centru, Marius Marchidanu, a acordat penalty și cartonaș roșu pentru autorul hențului. Marius Dima a transformat lovitura de la 11 metri și Victoria Traian conducea cu 4-0. Golgheterul campionatului, Cristian Ciocan (min. 63), lansat în adâncime de Leonard Coteț,  a stabilit scorul final 5-0, după ce l-a driblat și pe portarul oaspeților. Mogoș, de două ori și Ciocan au ratat trei mari ocazii pentru liderul Ligii a IV-a.
Victoria Traian: Olaru (min. 46: Dinu) – P. Ioan, Preda, Stănciulescu (min. 70: Chivu), Coteț – Mogoș, C. Pascu (min. 51: G. Oprea), Rancea, Pungă (min. 70: Cireașă) – Ciocan (min. 70: M. Ion), M. Dima.
CS Făurei: A. Nicoliță – Grozea, Cristea, Rusu, Cîrnu – Niță, A. Radu, Costea, Stîngă – Chirpac, S. Nicoliță. Au mai jucat: M. Ivan, V. Ivan, Dobrică, Mustafa.
Viitorul Ianca s-a impus cu 2-0 în disputa cu Sportul Chiscani, pentru învingători au marcat Tiutiu (min. 33) și Trandafir (min. 60).
 
Șoimii Tudor Vladimirescu a stabilit scorul etapei
Echipa din Tudor Vladimirescu a stabilit scorul etapei, 12-1, în deplasare la Viitorul Însurăței. Pentru învingători au marcat: V. Buzea (min. 4), A. Buzatu (min. 7, 38, 40), Ioan Șerbănescu (min. 10, 52), Gherghișan (min. 25, 33, 69), Chiburță (min. 44, 61), C. Căldăruș (min. 63). Pentru Viitorul Însurăței a înscris Dateș în minutul 57, moment în care echipa vizitatoare conducea cu 9-0.
Tot la Însurăței, ACS Comunal Cazasu s-a impus cu 3-2 în disputa cu Suporter Club Brăila. Formația brăileană a condus cu 1-0, gol Fătu (min. 16) și cu 2-1, gol Fătu (min. 31), însă echipa din Cazasu a egalat la 1-1, în minutul 24 și la 2-2, în minutul 33, prin Robert Popescu. Veber (min. 40) a marcat golul de trei puncte pentru ACS Comunal Cazasu.
Daous Dava Brăila și-a continuat seria meciurilor bune cu o victorie la scor, 7-0, în deplasare la Tricolorul Lanurile.
Golurile formației brăilene au fost marcate de: Andrieș (min. 2), Simion (min. 5, 18), I. Dima (min. 23), V. Baciu (min. 40), C. Dima (min. 44), Lazăr (min. 56).
După 15 etape podiumul se prezintă astfel: 1. Victoria Traian 43 puncte, 2. Viitorul Ianca 37 puncte, 3. ACS Comunal Cazasu 35 puncte.
Liga a IV-a
Victoria Traian
succes
5-0

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile