Social Media

LOCAL

Pentru alegeri corecte, polițiștii sunt în acțiune. Închisoare pentru infracțiunea de corupere a alegătorilor

Publicat

în

• în cadrul unei campanii naționale, cetățenii sunt informați despre importanța respectării prevederilor legale în perioada campaniei electorale și procesului de vot • infracțiunea de corupere a alegătorilor se pedepsește cu închisoare
 
Campanie de informare a cetățenilor, privind legislația în contextul electoral și sancțiunile aplicate pentru incidente la procesul de vot. Activități specifice sunt desfășurate de polițiști, la nivel național, până la data de 18 mai. În acest context, la data de 25 aprilie, polițiștii de prevenire alături de jandarmii brăileni, au desfășurat activități de informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la importanța respectării cadrului legal în perioada premergătoare alegerilor precum și pe tot parcursul zilelor de desfășurare a procesului electoral. “Fapta de a oferi sau a da bani, bunuri sau alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat, constituie infracţiunea de corupere a alegătorilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi (art. 386 din Codul Penal)”, informează polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile