Social Media

LOCAL

Fiul ucigaș din Surdila Găiseanca, verdict definitiv

Publicat

în

sentinta-finala-omor

Încercare nereușită pentru fiul ucigaș din Surdila Găiseanca, de a scăpa cu o pedeapsă mai ușoară după ce și-a lăsat tatăl fără viață. Curtea de Apel Galați a dat, recent, sentința finală în acest dosar, iar inculpatul Ion Cristi – Marian a rămas cu pedeapsa de 18 ani închisoare pentru omor în modalitatea violenţei în familie, aplicată de prima instanță. ”Respinge ca fiind nefondat apelul declarat de inculpatul Ion Cristi Marian  împotriva sentinţei penale nr. 118/04.08.2025 a Tribunalului Brăila. Menţine starea de arest a inculpatului. Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive cu începere de la 29.11.2024 la zi.  Obligă pe apelantul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, este soluția CA Galați.

Reamintim că, în seara de 27 noiembrie, anul trecut, brăileanul de 26 ani i-a aplicat tatălui sau, în vârstă de 62 ani, multiple lovituri cu corpuri contondente, cu margini tăioase, la domiciliul victimei. Ambele persoane se aflau sub influenţa alcoolului, dar fiul i-a produs tatălui leziuni grave pe tot corpul, în special la cap, apoi l-a târât în cadă şi l-a lăsat acolo peste noapte, în condițiile unei temperaturi scăzute. A doua zi, inculpatul a găsit victima decedată și a sesizat ambulanţa, astfel fiul a fost arestat pentru omor. În motivarea judecătorilor Tribunalului Brăila care au dat condamnarea se arată că apărările inculpatului, în sensul că multiplele leziuni care au provocat decesul victimei au fost produse prin căderea acestuia, fiind în stare de ebrietate, şi lovirea sa de tocul uşii, masă sau fierul de călcat nu pot fi primite. S-a constatat că inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra tatălui său, apoi i-a urcat corpul în cadă, unde l-a spălat şi l-a învelit cu o pătură. Potrivit anchetatorilor, inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, în vederea suprimării vieţii tatălui său

La solicitarea inculpatului, se mai arată în motivarea instanței, s-a efectuat testarea cu poligraf a acestuia, iar din raportul de constatare criminalistică din 04.06.2025, rezultă că inculpatului i-au fost adresate mai multe întrebări. Numai că acesta l-a luat pe NU în brațe și nu a recunoscut că și-a lovit tatăl. ”Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, fiind săvârșită cu vinovăție de către aceasta. La data de 27.11.2024, în intervalul orar 18.45– 20.49, în timp ce se afla în domiciliul comun cu victima (tată), pe fondul consumului de alcool, a exercitat asupra acesteia violenţe extreme în zone vitale. (…) Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, instanţa reţine pe baza probelor ca fiind dovedită acţiunea inculpatului de lovire, în mod repetat, a victimei în zone vitale. Instanţa apreciază că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă în privinţa uciderii victimei (fapta este săvârşită cu intenţie indirectă când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu îl urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui)”, arată magistrații.

Astfel, inculpatul a primit pedeapsa principală de 18 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor în modalitatea violenţei în familie și își petrece următorii ani în spatele gratiilor.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile