Social Media

SPORT

CS Star Mioveni – HC Dunărea Brăila, în primul tur al Cupei României

Publicat

în

hc-dunarea

• meciul se dispută sâmbătă, 24 ianuarie, în Sala Sporturilor din Mioveni, de la ora 15:00

Sâmbătă, 24 ianuarie, în prima etapă a Cupei României la handbal feminin, HC Dunărea o va întâlni în deplasare, în Sala Sporturilor din Mioveni, pe CS Star Mioveni, liderul Seriei A a Diviziei A.

Pentru formația brăileană acesta este primul obstacol în drumul spre calificarea între primele patru echipe ale acestei competiții.

Ținând cont de valoarea celor două loturi, HC Dunărea este favorită la calificarea în turul al doilea.

Meciul se dispută de la ora 15:00.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile