Social Media

LOCAL

Autoturisme pe trotuar, în fața Tribunalului Brăila, după un accident rutier

• duminică, o tânără gălățeancă circula cu autoturismul pe Bulevardul Cuza și a pătruns în intersecția cu Calea Călărașilor, unde a lovit o altă mașină, condusă de o brăileancă • în urma impactului, mașinile au ricoșat pe trotuarul din zona palatului de Justiție • au rezultat două victime, respectiv o tânără din Brăila care conducea autoturismul lovit și o pasageră

Publicat

în

accident zona Tribunal

Două autoturisme, conduse de tinere șoferițe, au intrat în coliziune pe Calea Călărașilor și au ajuns pe trotuarul din fața Tribunalului Brăila. O tânără gălățeancă venea pe Bulevardul Cuza și a pătruns în intersecția cu Calea Călărașilor, unde a lovit o altă mașină. Două persoane au ajuns la spital, iar polițiștii au efectuat cercetări la fața locului.

Astfel, duminică, 18 ianuarie, în jurul orei 09.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe Calea Călărașilor a avut loc un accident rutier. Polițiștii s-au deplasat la fata locului și au stabilit că o tânără de 24 de ani, din Galați, conducea un autoturism pe Bulevardul A.I.Cuza, dinspre strada Școlilor, iar la pătrunderea în intersecția cu Calea Călărașilor a intrat în coliziune cu un alt autoturism. ”Acesta se deplasa pe Calea Călărașilor, dinspre strada Griviței, fiind condus de o tânără de 23 de ani, din Brăila. Din impact, ambele autoturisme au ricoșat pe trotuarul din fața Tribunalului Brăila. În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a soferiței de 23 de ani și a unei pasagere din același autoturism, o femeie de 30 de ani, ambele fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Ambele conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilotest rezultatele fiind zero.

Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile