Social Media

VORBE DIN DUH

Mântuirea nu ține locul iubirii. Este chiar iubirea

Publicat

în

S-au scurs peste 4 ani de când ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am fost însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
 
Ce vrea eul, atunci când judecă și vede imperfecțiunea altora? Crede că dacă o vede, atunci știe cum este perfecțiunea și cum o poate realiza? Dar dacă vede imperfecțiunea, deja critică realitatea și pe semenul din fața sa, lăsând iubirea în urmă. Dar iubirea nici nu judecă, nici nu pedepsește, nici nu cere ceva la schimb.
Când critici, uiți de iubire, dar cu ochii țintă la mântuirea proprie. Crezi că, punând în discuție mântuirea altuia, îți vei revendica propria răsplată. Asta nu înseamnă să fii drept, pentru că doar iubirea este dreaptă.
Mântuirea nu ține locul iubirii. Iubirea nu știe nici de judecată, nici de pedeapsă.
Mântuirea este chiar iubirea.
 
„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, asemenea acesteia: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
(Sfânta Evanghelie după Matei, XXII, 37-39)
„Dumnezeu este iubire, și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 16)
„De aș avea darul proorociei și tainele toate de le-aș cunoaște și toată știința, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar iubire nu am, nimic nu sunt.”
(Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, XIII, 2)

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile