Social Media

CULTURĂ

Cărți apărute sub egida Editurii Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, lansate la Biblioteca Națională a Republicii Moldova

Publicat

în

• două dintre lucrările lansate îl au ca autor pe conf. univ. dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”, cadru didactic la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Republica Moldova, iar a treia este publicată în coautorat, împreună cu Ion Ghelețchi
 
Marți, 21 martie, în Sala de Arte și Hărți a Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova / National Library of Moldova, a avut loc lansarea unor lucrări de referință, patru la număr, semnate de cercetători și profesori din cadrul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, apărute sub egida Editurii „Istros” a Muzeului Brăilei „Carol I”. Este vorba de următoarele volume: Valentina Cornea, Sergiu Cornea, Ina Filipov, Elena Mandaji, „Amalgamarea colectivităților teritoriale subnaționale. Repere conceptuale”; Costin Croitoru, „Miscellanea Archaeologica et Numismatica”; Costin Croitoru, Ion Ghelețchi, „Monumente Istorice și Studii Documentare”; Costin Croitoru, „Note de lecturi istorice”. Finanțarea acestui demers editorial a fost asigurată de către Universitatea de Stat „B. P. Hasdeu”.
Evenimentul a fost marcat de intervenții inspirate și schimburi de idei valoroase despre istorie, patrimoniu și dezvoltare academică. Au susținut alocuțiuni: Sergiu Cornea, rectorul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Republica Moldova, Ion Șișcanu, primul rector al universității, și conf. univ. dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”.
Volumele lansate sunt disponibile în colecțiile Bibliotecii Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, din Cahul.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile