Social Media

CULTURĂ

Atelier literar bilunar la Centrul de Creație Brăila

Publicat

în

• intitulat „Pagini fermecate-n gânduri colorate – Povești despre Brăila”, atelierul se desfășoară în incinta Sălii ProArte (Piața Traian nr. 2) și este coordonat de doamna prof. învățământ primar Maria Dobre
 
Consiliul Judeţean Brăila prin Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (Centrul de Creație) și Primăria Municipiului Brăila organizează bilunar, în ziua de vineri, începând cu ora 11:00, în incinta Sălii ProArte (Piața Traian nr. 2), un atelier educativ de lectură, intitulat „Pagini fermecate-n gânduri colorate – Povești despre Brăila”, atelier coordonat de doamna prof. învățământ primar Maria Dobre.
„În cadrul acestei întâlniri educative, parte din educația permanentă atât de importantă în viața noastră de zi cu zi, copiii vor descoperi cititul din plăcere și vor discuta despre prietenie, curaj, empatie, emoții și imaginație prin intermediul cărților potrivite vârstei, ce le vor oferi participanților posibilitatea de a împărtăși tainele cititului sau secrete din minunatul univers al lecturii”, au precizat organizatorii atelierului de lectură.
Dintre obiectivele atelierului educativ de lectură intitulat „Pagini fermecate-n gânduri colorate – Povești despre Brăila”, inițiat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, menționăm: poveștile Brăilei, oameni simpli născuți în orașul de la Dunăre și care au intrat în istorie prin aportul lor în diferite domenii, descoperirea unei lumi magice a personajelor de poveste, o lume nouă prin care copiii pot înțelege principii de viață sănătoase, explicate într-o manieră adecvată vârstei lor; abordarea cărților într-un mod creativ; implicarea  activă în discuții menite să conducă la dezvoltarea abilităților de comunicare; accesul la cărți educative, potrivite vârstei fiecărui participant în parte și posibilitatea de a împărtăși pasiunea pentru lectură dar și discuții libere.
Mai multe informații despre atelier se pot obține accesând pagina de Facebook Centrul.de.Creatie.Braila sau la numărul de telefon 0239.614.710.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile