Social Media

CULTURĂ

Oroarea holocaustului, o pagină de istorie întunecată, la Biblioteca Județeană

Publicat

în

• sâmbătă, începând cu ora 11.00, va fi lansată cartea „Din inima Auschwitz-ului” scrisă de  Maria Gabriela Boboc, studentă la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați
 
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila vă invită sâmbătă, 6 septembrie, începând cu ora 11.00, la lansarea cărții „Din inima Auschwitz-ului”, autor Maria Gabriela Boboc. Vor prezenta cartea  profesoarele Gianina Maria Cîrîc și Alina Elena Giurgiu. Va modera dr. Eduard Claudiu Brăileanu, șef serviciu în cadrul Bibliotecii.
După cum transmit organizatorii, Maria Gabriela Boboc este studentă la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați și a început să scrie în timpul liceului, când a descoperit pasiunea pentru istoria Holocaustului. Din dorința de a readuce în atenția oamenilor – și mai ales a tinerilor – această pagină întunecată a istoriei, autoarea a scris romanul „Din inima Auschwitz-ului”, care spune povestea unei familii de evrei francezi. Personajele trec împreună prin cei mai grei ani ca prizonieri în lagărul de exterminare, dar dincolo de aceste orori există o forță interioară care poate înfrunta chiar și cele mai întunecate vremuri. ”Cartea nu este doar despre trecut, ci și despre responsabilitatea noastră de a nu uita, o lectură tulburătoare, dar necesară. Vă așteptăm la sala Fănuș Neagu, etajul 3, Piața Poligon nr. 4. Intrarea liberă”, precizează Biblioteca Județeană, într-un comunicat de presă.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile