Social Media

LOCAL

Depistat în flagrant, la miez de noapte, sub influența alcoolului

Publicat

în

Depistat în flagrant, la miez de noapte, sub influența alcoolului featured image

• marți, în jurul orei 00:25, polițiștii au oprit în trafic, un bărbat, de 45 de ani, care conducea un autoturism, pe strada 1 Decembrie 1918 •  acesta avea o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat
 
Un bărbat s-a cinstit bine cu alcool, apoi s-a urcat la volanul autoturismului și a dat o tură prin oraș, dar a avut ghinionul de a se întâlni cu polițiștii. S-a ales cu dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului și a rămas fără permis de conducere. 
În cadrul acțiunilor desfășurate, în data de 7 octombrie, în jurul orei 00:25, polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe strada 1 Decembrie 1918. ”Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Astfel, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila. Mostrele biologice recoltate vor fi înaintate la Institutul de Medicină Legală, urmând a fi dispuse măsuri în funcție de rezultatul probelor de sânge, care va arăta cu exactitate gradul de alcoolemie din sânge.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile