Social Media

CULTURĂ

1.000 de euro – Marele Premiu la Salonul Internațional de Caricatură

Publicat

în

• înscrierile se pot face până pe 10 iulie, ora 24:00 (ora locală a României), la adresa: cartooncontestbraila@gmail.com • tema ediției de anul acesta a Salonului este „Smiley Face” („Fața zâmbitoare”) • evenimentul atrage an de an sute de participanți din zeci de țări ale lumii
 
Caricaturiștii din România și din toată lumea sunt așteptați cu lucrări la cea de a XX-a Ediție a Salonului Internaţional de Caricatură de la Brăila. 
Tema ediției 2025 a Salonului Internațional de Caricatură este „Smiley Face” („Față zâmbitoare”), iar participanții pot trimite maxim trei lucrări pentru a fi jurizate. Potrivit organizatorilor (Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, Consiliul Județean și Primăria Municipiului Brăila) lucrările trimise vor fi originale și însoţite de o scurtă biografie, fotografie, adresă și număr de telefon. Tehnica de realizare a lucrărilor este liberă, la fel ca în anii precedenți. Lucrările vor fi trimise prin e-mail până la data de 10 iulie 2025, ora 24:00 (ora locală a României), la adresa: cartooncontestbraila@gmail.com, iar jurizarea va avea loc în perioada 15 – 31 iulie. 
Pentru Ediția a XX-a, organizatorii Salonului pun la bătaie următoarele premii: Marele Premiu, de 1.000 de euro; Premiul I, de 700 de euro, Premiul II, de 500 de euro, Premiul III, de 400 de euro și trei Premii Speciale a câte 200 de euro. Sumele corespunzătoare premiilor sunt impozabile conform legislației române în vigoare la data acordării acestora.
Vernisajul Salonului şi decernarea premiilor au loc pe data de 3 octombrie 2025. Mai multe informații pot fi obținute de la organizator: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Brăila, Piața Traian nr. 2, 810153, Brăila, România (telefon şi fax: +40.239.614.710).
Evenimentul reprezintă, deja, o tradiție importantă a Brăilei și atrage an de an sute de participanți din zeci de țări ale lumii, unii, artiști la început de drum, alții, adevărate personalități în lumea desenului satiric. Trebuie precizat faptul că participanții la Salonul Internațional de Caricatură de la Brăila au apreciat, de fiecare dată, rolul acestei arte și și-au exprimat viziunea despre realitatea în care trăim – o permanentă sursă de inspirație.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile